BEDROS HORASANGIAN

      Bedros Horasangian (n. 18 noiem­brie 1947, Bucureşti) este un scriitor şi eseist român de origine armeană, prozator al generaţiei literare ’80. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipa­ment Tehnic a Institutului Politehnic din Bucureşti (1965‑1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunţă pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viaţa românească, Observator cultural. A fost ataşat cultural la Ambasada României în Grecia (1997‑2000) şi director al Centrului Cultural Român din New York (2002‑2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopţii şi Închiderea ediţiei. A mai publicat: Parcul Ioanid, povestiri, 1986, Portocala de adio, povestiri, 1989, Sala de aşteptare roman, Bucureşti, 1987, În larg, roman, Bucureşti, 1989, Misteriosul om în negru sau Ora melomanului. Roman în foarte multe părţi, 1992, Zăpada mieilor, roman, 1996, Obsesia ‑ Cine l‑a ucis pe Olof Palme, roman, Bucureşti, 2002.


 


1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?


Cred că da, fără să avem date clare şi definitorii. Dar a rămas, în mod cert, un anime virus, o bacterie, care se fixează şi în pereţii spitalelor şi produce victime (Iosif Sava a murit din aşa ceva) şi sentimentul nostru este că nu a fost îndepărtat nici din pereţii judecătoriilor. Forma e poate alta, ceva pe fond din mecanismele trecutului funcţionează pe căi oculte în continuare.


 


2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?


 


Nu, desigur. Dar, ceea ce trebuia făcut în 1990 nu s‑a produs. Iar acum e prea târziu. Devine doar un subiect de gâlceava, cu mize personale/fixe, punctuale, pentru a da în gât pe unul sau pe altul. Nu se mai poate face nimic. Ca şi cu acest anticomunism de salon/paradă care mistifică dramele istoriei şi aruncă în derizoriu suferinţa umană.


 


3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?


 


Da, influenţează. Totuşi, în Statele Unite ale Americii sau Anglia sistemul produce anticorpi şi oricâte matrapazlâcuri se fac ‑ şi se fac, si la nivel înalt ‑ până la urma tot sistemul centrifughează mizeriile şi face să funcţioneze sistemul. Un caz Watergate nu ar fi fost posibil în România, ca şi atâtea alte exemple din lumea anglo‑saxonă, pe care o cunosc mai bine.


Avem mari rezerve în aceasta poliloghie cu „reforma” statului român (a învăţământului, magistraturii, justiţiei, economiei etc.). Doar o gargariseală retorică în lipsa unor proiecte reale, viabile şi de anvergură. În secolul XVIII, „a da mâna” în Oltenia ţinea loc de alte. În alte sate nu existau încuietori la uşi. Cum să furi şi să te faci de ruşine? Acum trăim într‑o societate în care nu ne mai putem face de ruşine. E trist.


 


4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?


 


Amân de luni de zile să fac actele necesare pentru a deveni tutore, în locul mamei, pentru un frate mongoloid. Pierd(em) lunar 1000 de lei tocmai din frica asta de a avea de‑a face cu judecătorii şi justiţia. Ar trebui parcursă o întreaga odisee şi nu am puterea şi nervii necesari. E un exemplu şi atât. Magistraţii nu pot fi altfel decât suntem noi. Degeaba îi incriminăm la TV pe ei, pe medici sau pe profesori. Sunt şi ei cum e şi „gloata”, „norodul”. Restul... e fără rest.


 


5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S‑a născut oare judecătorul ideal?


 


Ar trebui ‑ altminteri nu trebuie nimic... ‑ să fie ei înşişi şi să se judece mai aspru pe ei decât pe cei care îi judecă. Neavând încredere în justiţie, omul trăia cu frica de Dumnezeu. Acum se uită la TV, înjură Guvernul, bea o bere, îşi bate eventual nevasta şi se spune că viaţa e urâtă şi asta e, ce să facem. Nu facem nimic. Trăim. Nu contează cum. Judecător ideal nu există. Nici oameni. Măcar de ne‑am comporta natural şi firesc. Nu ar fi mare lucru.

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

ELSA BERNARD ELSA BERNARD Professeur agrégé des Facultés de Droit, Institut d’& ... citeşte mai mult →