Adrian Severin (n. 28 martie 1954 la Bucuresti) este un politician si diplomat roman, membru al Partidul Social Democrat. Intre 12 decembrie 1996 si 29 decembrie 1997 a detinut functia de ministru de externe al Romaniei. Din septembrie 2005 Adrian Severin a fost cel mai proeminent euroobservator roman in Parlamentul European, pentru ca odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana sa devina europarlamentar. In cadrul Parlamentului European, Adrian Severin este presedinte al Delegatiei socialiste romane din cadrul Grupului Socialist, presedinte al Delegatiei UE‑Ucraina si membru supleant al Comisiei pentru afaceri externe si a Delegatiei pentru relatiile cu tarile din Europa de Sud‑Est. Adrian Severin este membru a Conventiei privind viitorul Europei si face parte din Comisia constitutionala. In prezent, este europarlamentar, facand parte din grupul Partidului Socialistilor Europeni. Adrian Severin a fost deputat in legislaturile 1990‑1992, 1992‑1996, 1996‑2000, 2000‑2004, 2004‑2008.
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Evident ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989 din multe puncte de vedere. Nu stiu, insa, daca se poate vorbi si despre o magistratura de dinainte si de dupa acest an. Si inainte si dupa magistratii erau chemati sa vegheze la aplicarea legii. Si inainte si dupa am avut o scoala de drept solida, competitiva pe plan mondial. As zice chiar ca, inainte de 1989, aveam o scoala mai coerenta si mai exigenta decat azi. O parte a legislatiei era, desigur, alta. Este vorba mai ales de legislatia care reflecta esenta ideologica a ordinii de stat de tip comunist. Aplicarea legii ridica, insa, aceleasi probleme ca si azi. Multi vorbesc astazi despre interventia factorului politic in actul jurisdictional. Faptul nu poate fi negat. Scara la care s‑a situat este, insa, cu mult mai mica decat in general se crede. Mult mai numeroase au fost cazurile in care interventia reprezenta un abuz de putere al membrilor nomenclaturii savarsit in contextul unei ordini caracterizate de voluntarism si de aici, de arbitrariu. Din acest punct de vedere, diferenta fata de perioada anterioara anului 1989 este ca regimul democratic de azi are in principiu aptitudinea de a reduce circumstantele favorabile abuzului precum si de a corija mai prompt consecintele acestuia. Asta ar fi si realitatea numai daca democratia noastra ar fi functionala si nu doar o forma de oligarhie deghizata. Oricum si inainte si acum au fost magistrati care au stiut sa refuze ingerintele in justitie.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Raspunsul nu poate fi unul simplu, de tipul „asa sau asa”. Colaborationismul trebuie adus la lumina dar nu pentru a exclude pe cineva ci pentru ca prin transparenta sa excludem posibilitatea ca aceia care au ceva pe constiinta sa fie santajati sau sa comita acte sub imperiul fricii de a fi dati in vileag. In acelasi timp trebuie amintit ca lustratia nu este o sanctiune ci un act de igiena sociala cu caracter profilactic. In consecinta, ea nu poate fi aplicata unor categorii de persoane ci numai unor indivizi care in concret, prin raportare la faptele lor trecute, creeaza convingerea ca nu au capacitatea de a se incadra liber intr‑o noua ordine. Spre a fi mai specific, nu trebuiau sa ramana in anumite pozitii din magistratura cei care colaborand cu fosta politie politica au savarsit acte de violare a drepturilor omului ori au incalcat chiar legislatia in vigoare atunci. Oricum astazi, la doua zeci de ani de la schimbarea de sistem, discutia aceasta este pur teoretica. Acum nu mai avem de ce sa‑i apreciem pe magistrati dupa ceea ce au facut inainte de 1989 ci in functie de ceea ce au facut dupa 1989.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Totdeauna si pretutindeni puterea politica a avut si are tentatia de a‑i influenta pe magistrati. Intrebarea este in ce masura sistemul politic faciliteaza exercitarea unei asemenea influente? In masura in care magistratii sunt dependenti din punct de vedere administrativ si financiar de factorul politic ei vor fi influentabili. De aceea am crezut intotdeauna ca intre activitatea profesionala a magistratilor si gestiunea carierei lor, pe de o parte, si puterea politica, pe de alta, trebuie sa existe separatie totala. De asemenea, am crezut ca imbunatatirea permanenta a salariilor magistratilor nu trebuie sa fie element de galceava politica. In afara de aceasta mai este ceva esential si anume constiinta civica a magistratului totdeauna consolidata de constiinta sa profesionala. Cea din urma limiteaza totdeauna derapajele morale. Un bun profesionist nu va putea accepta orice compromis. In acelasi timp, un magistrat care are mandria functiei sale sociale pentru ca are intelegerea importantei rolului sau social, va fi foarte greu de influentat. Un magistrat nesantajabil, liber de griji existentiale si patruns de convingerea ca este liber intr‑o societate libera sau cel putin gata sa isi apere libertatea ca pe o valoare suprema, nu poate fi controlat. Din pacate nu cred ca avem prea multi asemenea magistrati. De vina sunt si ei, este si mediul inconjurator.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Marturisesc ca nu am incredere in instantele romanesti. In primul rand cred ca problema rezida in lacunele de pregatire profesionala. Principala preocupare este pentru mine competenta profesionala si abia apoi coruptia. Lucrul este valabil in special pentru noile generatii. Aici includ si lipsa experientei de viata care se sintetizeaza in ceea ce eu numesc „intelepciunea sociala”. Apoi ma tem de mediul social corupt in care magistratii actioneaza. Atunci cand traiesti intr‑un mediu corupt judecata ti se corupe. Este asadar o dialectica a sistemului si magistratului care la noi functioneaza in sens negativ.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Nicaieri in lume nu putem vorbi despre o fiinta ideala. Daca este sa ne referim la sistemul de „producere” al magistratilor eu sunt adeptul celui englez. Cel mai bun magistrat este acela care intra in magistratura dupa ce a ajuns prin efort sustinut avocat de succes, adica un avocat cu avere si experienta profesionala si sociala, si care face acest pas din convingerea si cu bucuria ca urmeaza sa indeplineasca o misiune de onoare spre binele comun. Din pacate ciclul de productie al unor asemenea magistrati este prea lung. Oricum, stiind ce ii face independenti, magistratii ar trebui sa se organizeze spre a lupta pentru a obtine mijloacele independentei. In acest demers un lucru nu trebuie, insa, uitat: nimeni nu este mai dependent decat acela care nu vrea sa fie liber sau care se simte bine in postura de sluga. Magistratura nu este o profesie, ci o demnitate care cere profesionalism.
Numai cei ce stiu ce inseamna a fi demn pot exercita o asemenea demnitate.