Renate Weber s‑a nascut la data de 3 august 1955 in orasul Botosani.
A absolvit in anul 1979 Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. Din acelasi an, profeseaza avocatura in cadrul Baroului din Bucuresti, pana in decembrie 2004.
In anul 1994 este visiting scholar la Columbia University din New York, Centre for the Study of Human Rights. A urmat in paralel o serie de cursuri de drept la Facultatea de Drept, precum si cursuri de relatii internationale la Scoala de Relatii Publice Internationale din cadrul aceleiasi universitati.
Renate Weber devine o militanta pentru drepturile omului, fiind si redactor‑sef al Revistei Romane de Drepturile Omului (1993‑2004). De asemenea, face parte din numeroase organisme de protejare a drepturilor omului si anume: directoare executiva a Centrului pentru Drepturile Omului ‑ Bucuresti (1993‑1998); co‑presedinte al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania ‑ Comitetul Helsinki (APADOR‑CH) (1994‑1999); vice‑presedinte al International Helsinki Federation for Human Rights ‑ Viena (1994‑1996); membra a International Service for Human Rights ‑ Geneva (1995‑2003); membra a International Council for Human Rights Policy ‑ Geneva (1997‑2004); directoarea Proiectului „The Status of Women’s Rights in Central/Eastern European Countries and the Newly Independent States” al Federatiei Internationale Helsinki pentru Drepturile Omului ‑ Viena (1999‑2000) etc.
In ianuarie 2000 a fost judecatoare ad‑hoc la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Se implica in numeroase alte organizatii non‑profit de studii internationale cum ar fi: membra a Consiliului de conducere a Centrului de Studii Internationale ‑ Bucuresti (1996‑2003); membra in Consiliul Director (1999‑2004) si apoi Presedinte executiv (iulie 2003‑decembrie 2004) al Centrului de Resurse Juridice; membra in Consiliul de administratie al Centrului pentru Mediere si Securitate Comunitara din Iasi (2001‑2004); membra in Consiliul Director al Centrului Euroregional pentru Democratie din Timisoara (din anul 2000).
La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, Renate Weber a fost aleasa ca deputata in Parlamentul European pentru mandatul 2007‑2009, candidand pe listele Partidului National Liberal pe pozitia 1.
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Cu siguranta, Romania de azi e diferita de Romania comunista. Sunt cateva lucruri pe care le‑am castigat, chiar daca ele par sa fie tot timpul amenintate in diferite feluri; ma refer la libertatea de exprimare, la organizarea de alegeri, la protectia drepturilor civile si politice. O democratie destul de originala, incapabila sa avanseze intr‑un ritm constant, care mai degraba se taraste e totusi altceva decat un regim de dictatura comunista. Intr‑un asemenea context, evident si puterea judecatoreasca este schimbata. Nu stiu daca e corect spus o magistratura ante si una post 1989, dar asistam, evident, la o justitie ante si post. In cea anterioara, in care am practicat constant ca avocat, aveam o justitie destul de corecta in cauzele in care partile erau oameni obisnuiti, interventiile partidului comunist (caci numai el putea sa intervina, chiar si Securitatea pana la urma tot asta insemna) avand loc in cauzele care interesau regimul sau unii oameni ai regimului, fie pentru a‑i distruge, fie pentru a le apara interesele, chiar si cand nu aveau dreptate. Si in civil si in penal. In justitia post 89 nu mai exista aceasta diferentiere: magistratii corecti, poate nu putini, dar fara vizibilitate, se comporta corect indiferent cine e in fata lor. Cei incorecti primesc ordine sau sunt co‑interesati fie de politic fie de retele de interese (clanuri ca sa nu le spun mafii, desi se comporta tot mai mult ca adevarata Mafie).
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Am fost una din persoanele care de‑a lungul timpului s‑a exprimat impotriva lustratiei, cu o singura exceptie: magistratura. Aici am sustinut intotdeauna ca e absolut obligatoriu ca cei care au colaborat sa faca orice altceva inclusiv sa detina functii publice dar sa nu mai fie in justitie. Pentru mine, puterea judecatoreasca este mult prea importanta pentru a o lasa la indemana unor persoane cu un astfel de trecut. Si nu ma refer aici la formula aceea stupida „a facut politie politica”. Ma refer strict la colaborarea cu Securitatea. Chiar daca astfel poate s‑ar fi pierdut sau s‑ar pierde niste oameni valorosi profesional. Un judecator insa este mai mult decat un robot care aplica o norma juridica, ca sa ne intereseze doar aspectul strict profesional; el trebuie sa fie si un om care sa inteleaga ansamblul relatiilor sociale in care aplica norma aceea si pentru asta trebuie sa fie liber in evaluarea pe care o face. Un fost colaborator al Securitatii nu va fi niciodata liber, trecutul nu‑i permite. Poate fi coplesit de remuscari, sau dimpotriva, poate fi impertinent, poate sa sfideze bunul simt, dar nu este liber. Si din cauza asta, locul sau nu este in actul de impartire a dreptatii. Cred ca recentul caz al Floricai Bejinaru nu doar judecatoare, ci ajunsa chiar presedinta Consiliului Superior al Magistraturii, este suprema dovada.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Din pacate, da. Chiar si in societatile cele mai democratice exista o tentatie, fie si nemarturisita, a politicului de a avea o influenta asupra magistratilor. Dar in aceste societati exista in acelasi timp si parghii institutionale de respingere a unor astfel de intentii. Dincolo de felul in care se face accederea in magistratura si promovarea in diferite pozitii (foarte important pentru independenta magistratului) exista sanctiuni directe si imediate chiar si atunci cand e vorba doar de alegatii de incercare de influentare. Nici nu e nevoie de probe puternice, pentru ca exista un cod al onoarei care impune demisia imediata a celor tentati de a influenta actul de justitie. In acelasi timp, in acele societati, magistratii au un respect real si puternic pentru ei insisi, pentru ideea de justitie si rolul lor in acest sistem, ceea ce reprezinta garantia suprema a independentei lor. Exista coduri scrise si nescrise ale onoarei care fac parte din viata magistratilor in cel mai firesc mod cu putinta. La polul opus, exista regimuri care controleaza in intregime sau aproape actul de justitie: numirea si eliminarea magistratilor e de regula in pixul presedintelui de tara, iar partidele de guvernamant dicteaza practic anchetele si solutiile. La noi, in Romania, controlul politic a cunoscut perioade mai faste si mai nefaste. Impresia mea este ca in ultimii ani, si pe fondul degradarii societatii romanesti, prea multi magistrati au devenit tot mai permisivi la astfel de initiative. Unii, pentru profesional sunt foarte jos, si atunci asta e modalitatea lor de supravietuire in sistem sau chiar de promovare. Altii, pentru ca sunt ahtiati dupa functii si, odata facut un compromis, acesta il va atrage dupa sine pe urmatorul s.a.m.d. De remarcat este ca acei care accepta ca politicul sa le impuna solutiile, accepta cu aceeasi usurinta si sa fie sub stapanirea diferitelor retelele de interese. Supunerea politica este chiar o foarte buna justificare pentru coruptie. Daca e sa arunci la gunoi corectitudinea pentru un telefon, de ce sa nu fie si pe bani?
Cunosc suficient de multi magistrati in Romania ca sa imi permit sa spun ca, in opinia mea, se impart in trei categorii:
‑ magistratii iubitori de justitie si dreptate cei care cred ca actul de justitie trebuie sa fie un act de dreptate, cred in statutul lor de reprezentanti ai unei puteri fundamentale intr‑un stat, ii respecta pe cei care vin in fata lor, pentru ca respecta oamenii in general si cred ca merita sa te bati pentru apararea principiilor;
‑ coruptii intra aici toti cei care se lasa sedusi de interventii politice sau mita, indiferent cat de des o fac sau pentru ce anume;
‑ arogantii o categorie cu un numar prea mare de magistrati; nu sunt corupti, le place ca sunt judecatori, le place cum suna acest lucru si mai ales faptul ca au puterea de a decide, dar nu simt nevoia sa se bata pentru dreptate, nici macar pentru statutul lor (evident, profita de pe urma luptei colegilor lor); nu‑i respecta pe cei care vin in fata lor, pe care‑i privesc foarte de sus si adesea dispretuitor; sunt infatuati, si din aceasta cauza de prea multe ori superficiali.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Mentorul meu in ale avocaturii obisnuia sa‑mi spuna ca cei care vin in tribunal sunt persoane incapabile sa‑si rezolve singure problemele. Desi am practicat multa vreme ca avocat, sunt de acord in mare masura cu aceasta judecata. Personal, as prefera sa gasesc modalitatea de a rezolva o situatie altfel decat in tribunal. Dar am fost in situatia in care, inainte de 89, am avut nevoie sa apelez la instanta si am facut‑o fara nicio retinere. As face si azi la fel? Cred ca cel mai mult m‑ar speria tergiversarea solutionarii. Am mai multa incredere in judecatori ca persoane, decat in legislatia pe care trebuie sa o aplice, de multe ori stramba si haotica si decat in mecanismul in interiorul caruia ei trebuie sa functioneze. Imi pare rau, am mult mai putina incredere in procurori. E oribil sa generalizez, dar asta e.
In ceea ce priveste a doua parte a intrebarii dumneavoastra, as spune doar ca un magistrat ar trebui sa fie interesat doar de actul de justitie pe care trebuie sa il faca si care trebuie sa fie nu o aplicare mecanica a unei legi (legile mai sunt si proaste, iar la noi legiferarea haotica si absurda a devenit regula), ci mai degraba o aplicare inteleapta a principiilor de drept. La noi, de exemplu, chiar si principiile constitutionale sunt mult mai bine alcatuite, iar pe baza lor si a principiilor fundamentale de drept, cred ca e mai usor de facut un act de dreptate decat aplicand mecanic o lege. Sigur, nu e simplu, de aceea cred ca doar magistratii care au o solida educatie juridica pot face acest lucru cu succes. Si ar mai trebui ca magistratii sa nu fie interesati de imaginea lor publica, de felul in care deciziile lor vor fi comentate de presa. In realitate, omeneste vorbind, imi dau seama ca e foarte greu sa nu te afecteze comentariile altora, mai ales ca, de cele mai multe ori, sunt comentarii ale unor persoane necunoscatoare in ale dreptului si neinteresate in a afla toate detaliile unei spete. Un magistrat trebuie sa fie suficient de puternic pentru a trece peste astfel de momente, dar cred ca si sistemul ar trebui sa‑i ofere protectia profesionala de care are nevoie pentru a fi independent.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Personal cred ca in ziua in care, in lume, vom avea judecatorul ideal, presedintele ideal, guvernul ideal, parlamentul ideal, in genere, ceva ideal… planeta Pamant isi va fi trait viata si, parafrazandu‑l pe Sorescu, ar putea sa se duca si sa se odihneasca putin. Idealul, perfectiunea, se cauta in permanenta, nu se pot atinge pentru ca realitatea este intr‑o permanenta transformare.
Cred insa ca e esential sa nu separam comportamentul magistratilor si independenta lor de sistemul de drept in care functioneaza. Un Consiliu Superior al Magistraturii (personal optez pentru institutii separate: un Consiliu Suprem al Judecatorilor si eventual un Consiliu al Procurorilor), ar trebui sa aiba viziunea si intelepciunea organizarii sistemului judiciar, nu doar sa se multumeasca sa fie pe hartie garantul independentei judecatoresti.
