PRACTICA CERCETARII IN STIINTELE EDUCATIEI. Probleme critice, diagnoză, acţiune

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-606-28-1116-7

    Doi: 10.5682/9786062811167

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 412

6800 RON

Disponibilitate: în stoc



Mai multe detalii PRACTICA CERCETARII IN STIINTELE EDUCATIEI. Probleme critice, diagnoză, acţiune

Volumul „Practica cercetarii in științele educației. Probleme critice, diagnoza, acțiune”, publicat de Editura Universitara din București, intenționeaza sa prezinte teoreticienilor şi practicienilor, factorilor de decizie, contribuții semnificative ale unor specialiști la diagnosticarea, explicarea, prognosticarea şi soluționarea unor probleme sensibile, poate chiar critice din invațamant. Autorii sunt o parte din doctorii in științele educației care au obținut doctoratul la Universitatea din București in cadrul Școlii doctorale a Facultații de Psihologie și Științele Educației, domeniul Științe ale Educației, sub coordonarea profesorului universitar doctor Marin Manolescu. In prezent ocupa funcții didactice importante in universitați, școli, gradinițe sau funcții manageriale in diverse structure instituționale la nivelul Ministerului Educației, al inspectoratelor școlare sau al instituțiilor școlare de la nivel preuniversitar.

Volumul iși propune sa valorifice cercetarile realizate de autori in demersul de elaborare a tezelor de doctorat şi de obținere a titlului de „doctor in științe ale educației”.

Tematica este centrata indeosebi pe investigarea problemelor vulnerabile sau chiar critice izvorate din practica educaționala precum:

- asigurarea şi evaluarea calitații in educație la nivel preuniversitar;

- identificarea coerențelor, a incoerențelor din curriculumul școlar la nivel preșcolar, primar, gimnazial şi liceal și a soluțiilor ameliorative;

-  optimizarea procesului didactic, prin promovarea unor strategii instructiveducative de asigurare a succesului școlar;

-  modernizarea evaluarii atat la nivel instituțional cat și la nivel de proces (in invațamantul preșcolar, primar, gimnazial şi liceal);

-  conceperea şi realizarea unor documente curriculare (programe, manuale și auxiliare) moderne, interesante, atractive şi in concordanța cu așteptarile elevilor și ale celorlalți beneficiari: profesori, parinți etc.

Lucrarea noastra se dorește a fi un ghid de bune practici in domeniul cercetarii problematicii complexe și extrem de dinamice a vieții și activitații in educația tinerelor generații. Școala romaneasca, societatea romaneasca s-au schimbat foarte mult. Incearca sa țina pasul cu evoluțiile educaționale din Europa şi din lume, respectand in același timp tradițiile valoroase ale invațamantului romanesc. Acestea nu pot fi ignorate. Ele trebuie cunoscute, ințelese, explicate, cercetate, interpretate, acceptate şi trebuie procedat in consecința, in cunoștința de cauza.

Fiecare studiu asigura o fundamentare teoretica a problemei investigate şi prezinta in continuare designul cercetarii precum şi rezultatele, interpretarile, concluziile desprinse, impactul scontat, respectand cerințele impuse de teoria şi metodologia cercetarii in științele educației.

Studiile integrate in acest volum imbina urmatoarele trei perspective:

1. fundamentarea teoretica: delimitarile conceptuale, prezentarea evoluțiilor in domeniul studiat, prezentarea perspectivelor de cercetare in publicațiile internaționale;

2. dimensiunea investigativa, realizata pe eșantioane reprezentative, ceea ce ne permite sa vorbim despre reprezentativitate, despre o premisa pentru generalizabilitatea rezultatelor obținute și, de asemenea, despre faptul ca reprezinta o oportunitate pentru luarea in seama a acestora in alte proiecte de cercetare sociopedagogica in domeniu. Eșantionul fiecarui studiu din acest volum reproduce in mod fidel caracteristicile categoriilor socio-profesionale din care a fost selectat, atat din punct de vedere cantitativ cat şi calitativ. Componentele observabile şi masurabile au fost conceptualizate din perspective diferite şi convergente, pe diverse criterii: de cunoaștere, potențial, impact, pentru a valida posibilitatea de multiplicare a demersului investigativ, oportunitatea identificarii unor noi direcții și teme de cercetare tangente cu problematica fiecarui studiu din acest volum. Pentru prelucrarea şi analiza datelor culese in procesul investigative au fost utilizate metode statistice şi de prelucrare consacrate in cercetarea pedagogica (Microsoft Excel şi SPSS). Tipurile de analiza au fost: comparații intre sub-eșantioane de subiecți; diferențe semnificative statistic; distribuțiile variabilelor cantitative; tendința centrala; impraștierea datelor; forma distribuțieidistribuția de frecvențe; corelații. Rezultatele și concluziile obținute prezinta o oportunitate pentru aplicarea/replicarea acestora in viitoare cercetari/proiecte de cercetare sociopedagogica.

3. dimensiunea acţionala, care reunește opinii, perspective, propuneri, sfaturi și sugestii utile la nivel instituțional și personal, propune programe de formare a cadrelor didactice şi a parinților, modificarea legislației, schimbarea structurilor instituționale, a mentalitaților şi a practicilor.

 Beneficiile aduse prin prezentarea rezultatelor studiilor din acest volum vizeaza instituții, persoane, colectivitați, opinia publica etc. Este vorba despre beneficiari direcți (elevi, studenți, cadre didactice, factori de decizie) şi beneficiari indirecți (parinți, opinia publica, instituții de formare inițiala și continua a cadrelor didactice etc). Mizam pe dezvoltarea ulterioara a unor proiecte, inițiative, decizii care sa sensibilizeze şi sa conștientizeze beneficiarii asupra necesitații schimbarii. Ideile, rezultatele şi concluziile promovate prin investigațiile noastre ar putea fi preluate de viitoare analize, cercetari. Speram in efecte de multiplicare a opiniilor, a soluțiilor propuse. De asemenea, ne exprimam speranța in diseminarea rezultatelor studiilor noastre in diverse contexte profesionale, de la debutul proiectarii curriculumului școlar şi a evaluarii, a programelor de formare pentru cariera didactica, pana la procesul efectiv de predare–invațare; de la conceperea unor metodologii, instrumente de evaluare pentru ocuparea unor funcții manageriale și pana la aplicarea efectiva in viața școlara și universitara a principiilor de etica și deontologie profesionala etc.

Prof. univ. Dr. Marin Manolescu

Cuprinsul cărţii PRACTICA CERCETARII IN STIINTELE EDUCATIEI. Probleme critice, diagnoză, acţiune

Introducere/ 7

Prezentarea autorilor/ 9

1. Diploma - cheia succesului in viața? (Marin MANOLESCU) / 14

2. Asigurarea calitații in educație in invațamantul preuniversitar - un „pod prea indepartat?” (Remus CHINA) /40

3. Formarea inițiala a cadrelor didactice - context și provocari (Iuliana – Marinela TRAŞCA)/ 65

4. Competențele transversale in formarea cadrelor didactice: demersuri teoretice și aplicative (Carmen FLORESCU)/ 92

5. Modelare curriculara diferențiata pentru copiii cu potențial de dezvoltare a aptitudinilor științifice. Studiu de caz - ciclul primar (Ancuța DAȘOVEANU) /123

6. Dezvoltarea competențelor de lectura la școlarul mic (Mirela MARINESCU)/ 146

7. Cartea educaționala, de la idee la produs. Fundamente teoretice şi metodologice (Alice DUMITRU) / 168

8. Funcții şi finalitați ale evaluarilor naționale: diagnoza, reglare, prognoza (Laura BUTARU) / 203

9. Complementaritatea dintre evaluarea tradiționala şi alternativa in școala. Fundamente teoretice şi practic-aplicative (Aida Cornelia STOIAN) / 216

10. Valențe formative ale metodelor alternative de evaluare a rezultatelor invațarii la elevii din ciclul gimnazial (Otilia Sanda BERSAN) / 229

11. Aspecte ale cercetarii educaționale in evaluarea calitativ-apreciativa. Demers aplicativ in educația religioasa la nivelul invațamantului primar (Emil LAZAR) / 256

12. Evaluarea alternativa – evaluarea durabila (Brandușa ȚEICAN) / 286

13. Evaluarea in invațamantul preșcolar: semnificații, strategii de optimizare (Nicoleta DIN)/ 319

14. Rolul gradiniței in formarea competențelor parentale (Alina Carmen BOZON) / 352

15. Cooperarea in procesul didactic - valențe in stimularea cognitiva, acționala şi socioafectiva a elevilor (Daniela SANDU) / 382

Despre autor

Marin Manolescu

  • Prof. univ. dr. la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departamentul pentru Formarea Profesorilor;
  • Conducător de doctorat în Științe ale Educației;
  • Studii: Facultatea de Filosofie, specializarea Pedagogie, Universitatea din București;
  • A parcurs toate treptele carierei didactice preuniversitare şi universitare;
  • A înfiinţat sau a participat la înfiinţarea sau consolidarea unor structuri/instituţii de prestigiu în domeniul formării iniţiale şi continue a cadrelor didactice pentru nivelurile primar, preşcolar, gimnazial şi liceal;
  • A îndeplinit funcţii manageriale în învăţământul universitar, preuniversitar, la nivelul Ministerului Educației și Învățământului;
  • Este coordonatorul/directorul a două programe de master acreditate ARACIS: „Mentoratul în educaţie" şi „Educaţie presecundară";
  • A participat în calitate de coordonator sau expert în diverse proiecte educaţioanale de interes naţional;
  • Domenii de competenţă ştiinţifică şi didactică: Teoria, metodologia şi practica evaluării, Teoria şi metodologia curriculumului, Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, Educaţia timpurie, Pedagogia învătământului primar şi preşcolar, Practica profesională şi pedagogică.

Cărţi publicate de Marin Manolescu (selectiv): 

  • EVALUAREA IN EDUCATIE. Meritocratia si mediocritatea, 2019, Ed.Universitara, Bucuresti
  • Monografia învăţământului din satele Comunei Bobiceşti, Județul Olt, (în colab. cu  Paula Bănică), 2018, Editura RePrograph, Craiova
  • Referenţialul în evaluarea şcolară, 2015, Editura Universitară, Bucureşti
  • Perspective inovative ale evaluării. Evaluarea digitală, 2016, Editura Universitară, Bucureşti
  • Teoria şi metodologia evaluării, 2010, Editura Universitară, Bucureşti
  • Activitatea evaluativă între cogniţie şi metacogniţie, 2005, Editura Meteor Press, Bucureşti
  • Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi practică, 2006, Editura Universităţii Bucureşti – CREDIS
  • Evaluarea şcolară - un contract pedagogic, 2003, Editura Fundaţiei Dimitrie Bolintineanu, Bucureşti
  • Teoria şi practica evaluării (în colab. cu Dan Potolea), 2005, MEN-PIR, Bucureşti
  • Teoria şi metodologia curriculumului (în colab. cu Dan Potolea), 2005, MEN-PIR, Bucureşti

Te-ar mai putea interesa şi..

FUNDAMENTELE MANAGEMENTULUI EDUCATIEI

FUNDAMENTELE MANAGEMENTUL..

Didactica / Perfectionari

3000 RON Detalii

Câmpul universitar - o cultură a provocărilor

Câmpul universitar - o c..

Didactica / Perfectionari

1927 RON Detalii

Învăţământul superior din România la răscruce de drumuri

Învăţământul superio..

Didactica / Perfectionari

3468 RON Detalii


PRACTICA CERCETARII IN STIINTELE EDUCATIEI. Probleme critice, diagnoză, acţiune

PRACTICA CERCETARII IN ST..

Didactica / Perfectionari

6800 RON Detalii

MANAGEMENTUL SCHIMBARII SI INOVARII IN EDUCATIE

MANAGEMENTUL SCHIMBARII S..

Didactica / Perfectionari

2500 RON Detalii

MANAGEMENTUL RELATIILOR EDUCATIONALE. NEGOCIERE SI CONFLICT

MANAGEMENTUL RELATIILOR E..

Didactica / Perfectionari

2500 RON Detalii

Promoţii

Trimiterile preliminare ale instantelor din Romania la CJUE. Culegere adnotata de jurisprudenta (2007-2018) - Vol. I-X si Addenda

Trimiterile preliminare a..

Drept

54000 RON Detalii 830 RON

Recomandările editurii

Contexte de invatare a limbilor straine. Experiente CLIL in Romania

Contexte de invatare a limbilo..

Didactica / Perfectionari

000 RON Detalii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

IOAN BOGDAN LEFTER IOAN BOGDAN LEFTER Ion Bogdan Lefter (n. 11 martie 1957, Bucuresti) este un scriitor, critic litera ... citeşte mai mult →