Investitiile straine directe inainte si dupa criza economica mondiala

Cuvânt înainte Investitiile straine directe inainte si dupa criza economica mondiala

Dacă în primul deceniu al secolului XXI s-a vorbit foarte pe larg despre adâncirea procesului de globalizare, odată cu anul 2008 un nou subiect – criza economică mondială – a trecut treptat pe primul plan şi se pare că va rămâne pe termen destul de lung pe această poziţie.

Cât priveşte termenul în sine, deşi se vorbeşte cel mai adesea despre o „criză economică mondială”, în esenţă nu se poate spune că toate ţările lumii au fost afectate în mod egal, unele dintre ele continuând să înregistreze creşteri însemnate (chiar de peste 10%), chiar dacă la nivele mai reduse faţă de anii anteriori. În aceste condiţii, din punct de vedere economic, fenomenul manifestat la scară mondială este mai degrabă o criză de paradigmă a creşterii, combinată cu un proces istoric, firesc, de redefinire a configuraţiei economiei mondiale.

Criza economică a consacrat trecerea la o lume multipolară (cel mai vizibil prin rolul principal acordat Grupului G – 20), dar şi o rocadă la vârful piramidei puterilor economice (prin trecerea Chinei pe locul doi din punct de vedere al valorii Produsului Intern brut, în locul Japoniei care ocupa de multe decenii această poziţie).

 Un aparent paradox al perioadei actuale este acela că, din punct de vedere economic, se vorbeşte în termeni negativi şi pesimişti despre prezent şi viitor, dar, în acelaşi timp, datele cu privire la evoluţia economiei mondiale în ansamblu indică o perioadă de continuare a creşterii, pentru perioada 2005 – 2012 singurul an în care la nivel mondial produsul brut a înregistrat o scădere fiind 2009. Acest aparent paradox îşi găseşte repede explicaţia în reflectarea disproporţionată în mass-media a problemelor Europei sau Statelor Unite în defavoarea aspectelor privind alte părţi ale lumii care reprezintă, de fapt, viitorul.

Pe acest fundal, fluxurile mondiale de investiţii străine directe rămân una dintre principalele forme de manifestare a globalizării, lucru lesne de demonstrat dacă reflectăm asupra faptului că în prezent peste 50 % din tot ce se produce pe plan mondial, fie că este vorba despre produse sau servicii, se realizează de către filiale ale societăţilor transnaţionale, adică de firme rezultate în urma investiţiilor străine directe.

Prin intermediul investiţiilor străine directe globalizarea a devenit o componentă cotidiană a vieţii fiecăruia dintre noi, fie prin produsele sau serviciile achiziţionate, fie prin chiar locul de muncă sau prin modul de comunicare sau de petrecere a timpului liber.

Perioada 2000 – 2011 a fost caracterizată de evoluţii oscilante ale fluxurilor mondiale de investiţii străine directe, dar şi de mutaţii în interiorul acestora care reflectau schimbări de ierarhii şi de orientări geografice. Anul 2000 a marcat un maxim al nivelului acestor fluxuri pentru ca în perioada 2001 – 2003 ele să scadă, doar pentru a relua creşterea în perioada 2004 – 2007, în 2007 fiind înregistrat maximul absolut de până acum. În anii 2008 – 2009 au avut loc reduceri remarcabile ale investiţiilor străine directe la nivel mondial, dar anul 2010 marchează o reluare a creşterii şi prognozele indică o revenire la nivelul din 2007 abia în anul 2013.

În această perioadă vânzările globale ale filialelor societăţilor transna­ţionale au fost permanent de aproape două ori mai mari decât exporturile mondiale de bunuri şi servicii, făcând ca investiţiile străine directe să fie mai importante decât comerţul din punctul de vedere al furnizării de bunuri şi servicii către pieţele străine.

Dacă momentul depăşirii crizei de către ţările occidentale nu este încă prea clar, ceea ce se ştie însă este că el se va produce, fiind însoţit însă de o modificare a ordinii economice mondiale. Până în 2020 este aproape cert că primele puteri economice ale lumii se vor afla în alte zone ale globului decât Europa. Acest fapt nu va putea însă să influenţeze tendinţa de creştere pe termen lung a investiţiilor străine directe, precum şi contribuţia lor la activităţile economice desfăşurate la scară globală.

Importanţa şi efectele investiţiilor străine directe au atras, în mod justificat, atenţia aproape tuturor statelor, cu atât mai mult în perioada de criză. Competiţia pentru atragerea capitalurilor străine s-a accentuat şi odată cu ea şi dezbaterea publică asupra acestui subiect. În multe ţări ale lumii în urmă cu un deceniu guvernele erau criticate pentru faptul că permiteau accesul investitorilor străini (şi aici pot fi amintite celebrele lozinci din România începutului anilor 90 – ”Noi nu ne vindem ţara!”), pentru ca în 2009 – 2010 multe guverne să fie criticate pentru faptul că nu au făcut destul pentru a atrage sau reţine investitorii străini (şi dacă ar fi să ne referim din nou la România, putem aminti reacţia opiniei publice faţă de anunţul plecării unui investitor important, firma Nokia).

Criza a mai adus cu sine şi o premieră, în 2010 fluxurile mondiale de investiţii străine directe s-au orientat în proporţie de 52% către ţările în dezvoltare şi emergente, în mod tradiţional ţările dezvoltate fiind cele care reprezentau de departe destinaţia favorită.

Contextul crizei a amplificat relaţia biunivocă dintre globalizare şi investiţiile străine directe deoarece a devenit şi mai evident faptul că investiţiile străine directe sunt în acelaşi timp una dintre cauzele/factorii ce stimulează adâncirea globalizării, dar şi unul dintre efectele/formele de manifestare în plan economic a globalizării.

Criza economică a scos în evidenţă modul în care investiţiile străine directe au jucat un rol important în transformarea unor ţări în dezvoltare în ţări sursă de capital (exemple evidente în acest sens fiind China şi India), dar şi în conturarea unei noi ordini economice mondiale, caracterizate de alte raporturi de forţe.

Pe fundalul acestui tablou complex al devenirii economiei mondiale lucrarea de faţă îşi propune să prezinte într-o formă pragmatică şi sistematică implicaţiile economice şi politice ale investiţiilor străine directe, criteriile pe baza cărora marile corporaţii transnaţionale iau decizia de a investi, precum şi tipologia politicilor şi instrumentelor de atragere a investiţiilor străine directe. Lucrarea analizează totodată stimulentele care pot fi acordate investitorilor străini, precum şi instituţiile specifice de implementare a politicilor de atragere a investiţiilor străine, cu funcţiile şi atribuţiile acestora.

După cum sugerează şi titlul lucrării, „Investiţiile străine directe – înainte şi după criza economică mondială”, un punct distinct al prezentării este dedicat mutaţiilor şi noutăţilor pe care criza economică le-a adus în planul dinamic şi complex al investiţiilor străine directe. 

Informaţiile şi materialele prezentate se bazează în cea mai mare parte pe o experienţă profesională de peste 20 de ani, din care 12 ani petrecuţi în mod nemijlocit în domeniul atragerii investiţiilor străine directe, precum şi pe numeroase interacţiuni cu cei implicaţi direct în acest domeniu, fie ei investitori români sau străini, consultanţi sau funcţionari publici. Pe această cale le mulţumesc tuturor pentru comentariile, informaţiile sau sfaturile pe care mi le-au dat de-a lungul timpului.

Doresc să mulţumesc şi părinţilor mei pentru sprijinul oferit, după puterile şi posibilităţile lor, de-a lungul acestor ani în care am învăţat, am aplicat şi am simţit nevoia să transmit şi altora o experienţă despre care cred că le poate fi utilă. Gesturi şi cuvinte mici pot avea uneori o valoare mult mai mare decât putem percepe pe moment.

Despre autor

Florin Bonciu

Diplomat al Facultăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1984 şi doctor în ştiinţe economice (1994) cu lucrarea Cooperarea economică internaţională în domeniul tehnologiilor de vîrf.

Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Economie Mondială din 1991, Florin Bonciu s-a dedicat în perioada 1991 – 2002 promovării investiţiilor străine directe şi a colaborat cu instituţii internaţionale precum Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Comisia Economică ONU pentru Europa, Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor organizată  sub egida UNCTAD.

În tot acest timp a păstrat permanent legătura cu mediul academic şi cercetarea economică.

A publicat numeroase articole de specialitate în publicaţiile cu profil economic din ţară şi străinătate.

Din anul 2002 activează în domeniul universitar ca titular al disciplinelor Economie Mondială, Investiţii Internaţionale, Mediul de Afaceri European la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti la programe de studii desfăşurate în limbile română şi engleză.

În perioada  2003 – 2006 a fost titular al disciplinei International Business în cadrul Programului MBA Româno-Canadian.

Din anul 2005 este membru în Consiliul Ştiinţific Consultativ al Institutului European din România.

Din 2006 este instructor certificat în domeniul Fondurilor Structurale ale Uniunii Europene.

Cărţi publicate:
Bazele Economiei Conservării Energiei (co-autor), 1988;
Dinamica eficienţei tehnologiilor, 1989;
Tehnologiile de vîrf şi comerţul internaţional, 1992;
Cooperarea internaţională în domeniul tehnologiilor de vîrf, 1994;
Cooperarea economică internaţională (co-autor), 1995;
Atragerea şi monitorizarea investiţiilor străine directe;
Elemente de marketing in internet (co-autor), 2000;
Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe (co-autor), 2001;
Investiţiile străine directe, 2003/2009, Economie Mondială, 2004;
Economia mondială la începutul secolului XXI: Oportunităţi şi provocări, 2005/2009,
Economia mondială sub lupă: de la crize acute la crize cronice (co-autor), 2010.