Farmacologie homeopată - Volumul II - Aparatul respirator

ACEASTA CARTE SE ADRESEAZA:

– medicilor si farmacistilor pregatiti in facultatile oficiale, cu formatie alopata;

– studentilor in medicina si farmacie, care vor sa‑si largeasca orizontul cunoasterii;

– celor care stiu ca Homeopatia este o metoda terapeutica si sunt dispusi sa o priveasca si din alt unghi si sa accepte ca poate fi o ramura de stiinta;

– celor care nu stiu nimic despre Homeopatie si doresc sa se informeze fara idei preconcepute;

– acelor categorii de intelectuali care doresc sa inteleaga câte ceva din complexitatea si frumusetea naturii, a fiintei umane si a relatiilor dintre natura si om;

– tuturor celor dispusi sa cunoasca si eventual sa accepte lucruri si idei noi

CARTEA NU SE ADRESEAZA:

– acelor persoane, indiferent de pregatirea lor, care se considera prea inteligenti pentru a pierde vremea citind despre lucruri controversate;

– acelor persoane care dau verdicte fara a cunoaste fondul problemelor;

– celor care nu sunt dispusi sa gândeasca si sa accepte noutati.

Acestia ar face bine sa nu citeasca lucrarea si sa ramâna la obiceiurile lor.

Dar sa nu blameze!

„A cerceta inseamna a vedea ceea ce au vazut toti si a gândi asa cum nu a gândit nimeni”

Albert Szent-Gyorgyi

 Bioenergetics, 1957

         Am scris aceasta carte la implinirea a 80 de ani de viata si 60 de ani de activitate profesionala. Cartea cuprinde o sinteza a ipotezelor, experimentelor, rezultatelor si concluziilor din numerosii ani de intrebari si verificari, ezitari si indrazneli, indoieli si certitudini in laborator, in clinica, in ambulatoriu. Din 1977, când am introdus pentru prima data termenul de Farmacotoxicologie, intr-o carte de Farmacologie, au fost 30 de ani in care am inaintat pas cu pas (Farmacoepidemiologie –1979; Farmacologie ecologica – 1994; Farmacologie homeopata – 2007), intr-o viata dedicata medicamentului si stradaniilor de a obtine de la acesta beneficii maxime, cu riscuri minime.

FARMACOLOGIA este stiinta medicala care studiaza relatiile reciproce dintre medicamente si organism, precum si utilizarea medicamentelor pentru tratarea suferintelor organismului.

In acord cu legile naturii, exista doua feluri de medicamente: alopate si homeopate.

Corespunzator acestora, exista doua ramuri ale Farmacologiei, alopata si homeopata.

SINONIME ale farmacologiei homeopate.

FARMACOLOGIA INFINITEZIMALULUI

FARMACOLOGIA ECOLOGICA

FARMACOLOGIA INFORMATIEI

NANOFARMACOLOGIE

Farmacologia homeopata generala stu­diaza fenomenele, conceptele, legile generale privind inter­relatiile dintre organismul uman si medicamentul homeo­pat, sub diversele lor aspecte.

Am descoperit ca Homeopatia este Farmacologie homeopata, prin revelatie. Nu pot preciza când a avut loc aceasta, la ce data anume. Inclin sa cred ca s-a produs treptat, amintindu-mi ca, in decursul vietii, am deschis, succesiv, mai multe usi ale tainelor naturii. Fiecare dintre ele mi-a desfasurat in fata spiritului mereu cautator al noului, alte cai, care m-au condus spre usile urmatoare. Aceste usi si cai sunt indicate in pagina intâia a cartii.

Prima editie a acestei carti, aparuta in martie 2007, a fost si prima carte din lume, in domeniul respectiv. Ea poate fi considerata ca reprezentând bazele si constructia unei noi stiinte, aceea a relatiilor medicamentului homeopat cu organismul, pe fundamentul pus de Hahnemann pentru Homeopatia clasica.

Fiind o premiera internationala si având in vedere particula­ritatile subiectului care se refera la o tema putin cunoscuta si/sau controversata in mod curent, din necunoastere („Cei care lauda homeopatia nu au totdeauna o cunoastere mai precisa decât cei care o denigreaza” – Pierre Vannier), am considerat util sa cuprinda mai mult decât continutul specific al noii stiinte. De aceea am conceput o carte neconventionala si am introdus o prima parte, cu capitole introductive, continând enunturi, argumentatii, justificari, care sa pregateasca un teren aperceptiv, propice intelegerii problemelor si care sa ofere multe date indispensabile cu caracter formativ, informativ si filozofic. Ideea s‑a dove­dit inspirata, motiv pentru care partea introductiva este mentinuta si la editia a treia, cu unele completari.

*  *  *

Dupa aparitia primei editii a cartii au urmat, firesc, lansarea si analiza cartii. Acestea au fost facute in mai multe ocazii. Cu fiecare prezentare dar si intre timp, am meditat indelung asupra continutului cartii si au aparut multe idei noi, pe care le‑am notat in vederea introducerii in editia a treia, care este revazuta si adaugita, cu imbunatatiri substantiale fata de prima editie.

Totodata, convins de analogia evidenta dintre medica­mentul homeopat si cel alopat, am considerat util sa fac o analiza mai atenta a evolutiei acestora in ultimii 200 de ani, de la descoperirea homeopatiei. Am intocmit un eseu intitulat „Medicamentul in secolul XXI”, pe care l-am publicat in Memomed 2009 si republicat, revazut si adaugit, in Memomed 2010 si 2011. Eseul este publicat si in editia a treia a Farmacologiei homeopate generale, in Anexa.

Nu as fi depus munca intensa si perseverenta pentru conceperea, elaborarea si publicarea acestor texte, daca nu as fi avut convingerea ferma in adevarurile despre cele doua tipuri de medicamente, in logica impecabila de prezen­tare a acestora, in valoarea lor inestimabila pentru ingrijirea sanatatii oamenilor, bunul lor cel mai de pret, alaturi de viata.

In acelasi timp, nu m-am asteptat nici un moment, ca ideile si conceptele mele noi sa fie acceptate repede si de catre multi confrati. Dar nici nu am crezut ca vor trece aproape patru ani si stradaniile mele vor fi trecut practic neobservate.

Cu atât mai mult cu cât, in materialele amintite, nu era vorba de descoperirea unui nou medicament, care ar putea aduce usurarea la câteva sute de mii sau milioane de bolnavi. Si nici de alte noutati de dimensiuni similare.

Este vorba de schimbat cursul istoriei medicamentului in toata lumea, si deci al sanatatii umanitatii. Este imposibil sa se estimeze multimea cauzelor si ponderea diferitilor factori care concura la mentinerea situatiei actuale, in fapt, mentinerea homeopatiei in afara medicinii. Din nefericire, cauzele si factorii se gasesc in toate categoriile care ar putea avea influente nefaste: medici homeopati, medici alopati, autoritati sanitare sau din alte domenii, oameni din afara profesiei medicale. In egala masura, toti acesti factori sunt responsabili in fata umanitatii si  a istoriei de raul imens provocat oamenilor.

Medicii homeopati sunt vinovati pentru perseverenta cu care se spun modernizarii homeopatiei si intrarii in rândurile stiintelor medicale, preferând sa practice o metoda terapeutica cu o vechime de 200 de ani, care ar fi trebuit sa se innoiasca permanent in timp, dupa modelul alopatiei.

Din intreaga mea carte reiese clar ca homeopatia trebuie sa supravietuiasca, dar nu oricum, in nici un caz sub forma actuala. Homeopatia trebuie sa devina ceea ce este in realitate, Farmacologie homeopata, stiinta medicala, analoga Alopatiei si Farmacologiei alopate. Homeopatia trebuie recladita, dar singura modalitate, in acest scop, este Farma­cologia homeopata. Un exemplu tipic: toate patogeneziile trebuie refacute dupa regulile proving-ului modern (vezi anexa 2) Numai astfel se vor putea elimina toate datele nefiabile din patogeneziile actuale, care reprezinta 6–55% din continutul cuprins in actualele carti de Materia Medica.

Medicii alopati sunt vinovati pentru imobilismul in intele­gerea virtutilor vindecatoare ale medicamentelor homeopate si utilitatii lor remarcabile. Medicii cadre didactice din universi­tatile de medicina si farmacie din toate tarile, sunt vinovati ca nu accepta ca homeopatia sa fie predata ca disciplina obligatorie la toti studentii. Aceasta ar avea ca urmare, abilitatea tuturor medicilor sa prescrie, in egala masura, medicamente alopate si homeopate, atât in ambulator cât si in spitale, ghidati exclusiv de indicatiile terapeutice optime, pentru fiecare bolnav.

Oameni din afara profesiei medicale isi permit sa judece homeopatia in cele mai diverse moduri si prin variate cai, intrecându-se in a adresa tot felul de invective, evident fara justificari valabile.

Adesea, când ma gândesc la situatia homeopatiei in lume, am senzatia ca traiesc in realitate, ceea ce l-as putea numi „Razboiul de 200 de ani”. Probabil unul dintre cele mai lungi  din istoria omenirii, care este inca in plina desfasurare si care probabil nu se va sfârsi niciodata daca cele doua parti nu vor intelege si nu vor accepta ca ambele sunt expresia legilor naturii si ca destinul lor este sa se completeze reciproc si sa aduca impreuna servicii sanatatii populatiei.

In acest domeniu, pasiunile necontrolate ale unor oameni i-au condamnat sa nu fie niciodata invingatori sau invinsi, dar sa se lupte neincetat, fara a se ajunge la o izbânda reala.

Este razboiul dintre alopatie si homeopatie, inceput imediat dupa descoperirea homeopatiei. Ca toate razboaiele, este o absurditate, pentru ca este provocat de neintelegerile dintre oameni bazate pe pareri subiective. In realitate, atât alopatia cât si homeopatia exista pentru ca exprima legi obiective ale naturii, care sunt imuabile si perene, indepen­dente de parerile subiective ale oamenilor. Fara posibilitatea de a distinge realitatea unica, asa cum reiese din legile naturii, unii oameni au „realitatea lor”, care este irecon­ciliabila cu „realitatea altora”.

*  *  *

In cei patru ani care au trecut de la aparitia primei mele carti de Farmacologie homeopata, traiesc in permanenta un sentiment de neputinta. Acesta este firesc intrucât nu primesc nici cel mai mic semn de incurajare, dar sunt nevoit sa infrunt tot mai multe impotriviri, unele chiar si de la cei la care nu m-as fi asteptat in nici un chip.

In anul 2008, am participat la Congresul Ligii Internationale a Medicilor Homeopati la Ostende, Belgia. O sectiune a Congresului avea titlul Farmacologie. Am fost surprins stiind ca majoritatea farmacologilor sunt impotriva homeopatiei si ca nu am intâlnit inca un farmacolog care sa accepte si sa practice homeopatia, asa cum fac eu.

Am fost convins ca este situatia ideala pentru a prezenta ideile mele despre Farmacologia homeopata. Aveam si un argument palpabil. Tocmai se tiparise versiunea in limba engleza a cartii mele „Farmacologia homeopata generala”. Am trimis din timp cartea presedintelui comitetului de organizare a congresului si un flyer de prezentare a cartii si i-am solicitat sa ma programeze cu o conferinta intr-o sedinta plenara din cadrul congresului. Era un prilej unic ca homeopati din toata lumea sa ia cunostinta de ideile novatoare si sa le discute, dupa cum ar fi considerat fiecare. Care altul ar putea fi rostul unui congres international mai mult decât cel solicitat de mine? Spre surpriza mea, am fost inclus in programul congresului, in dupa amiaza penultimei zile, când cel putin doua treimi din participanti plecasera si intr-o sala secundara. Dar mizeria nu s-a oprit aici. Cu o zi inainte de data programata, când m-am dus sa predau stick-ul cu slide-uri, mi s-a spus ca am fost reprogramat pentru sustinerea lucrarii mele, in ultima zi, in cea mai mica sala. Evident, plecase majoritatea participantilor, astfel incât am avut o audienta nesemnificativa. Nici in aceste conditii nu am fost crutat. Moderatorul m-a somat sa respect timpul care mi se rezervase, 20 de minute. Dupa mine a urmat o prezentare din tara gazda, care, in loc de 20 minute, a fost lasata sa vorbeasca o ora si jumatate, un subiect cu totul minor in comparatie cu al meu.

*  *  *

Aceeasi nepasare am intâmpinat-o si in tara mea. Dupa aparitia cartii mele, „prima din lume”, deci un eveniment care nu apare in fiecare saptamâna sau luna, am dorit sa fac lansarea cartii intr-o sedinta comuna a Academiei Române si Academiei de Stiinte Medicale, eu fiind membru al celor doua si intelegând sa-mi aduc contributia personala la afirmarea rolului lor de inalte foruri stiintifice. Dupa mai bine de un an de interventii am reusit sa am aprobarile necesare si sa se programeze sedinta comuna. Am expediat personal invitatiile la toti sefii catedrelor de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti si la alte institutii care ar fi putut fi interesate. In ziua lansarii nu am fost onorat decât de câtiva dintre cadrele didactice invitate. Chiar daca ei erau ocupati, m-as fi asteptat sa trimita pe câte unul dintre subalternii lor, ceea ce nu s-a intâmplat.

Astfel, Farmacologia homeopata a ramas necunoscuta medicilor si cadrelor didactice.

*  *  *

Nu m-am putut retine sa relatez aceste fapte reprobabile, care dezonoreaza idei si institutii, ce ar trebui sa fie modele de probitate si demnitate, in avangarda progresului. Am facut relatarea pentru a sublinia ca, din nefericire, in scurgerea anilor istoriei omenirii, majoritatea oamenilor sunt atât de limitati si comozi, incât nu invata nimic din experientele vietii. Fenomenul este general, in toate compartimentele societatii. S-a intâlnit in nenumarate variante, cu toate stiintele. S-a intâlnit si in stiinta medicamentului. Iata dovada. Pâna la mijlocul secolului 19, cunostintele despre „substantele medicinale” cunoscute (majoritatea plante si substante naturale) erau descrise in carti de „Materia Medica” si se predau studentilor de catre clinicieni.

Un tânar absolvent al Universitatii din Leipzig, Rudolf Buchheim (1820–1879) a avut ideea sa fundamenteze o stiinta a medicamentului, Farmacologia. A incercat la mai multe universitati din Germania, dar a fost refuzat spunându-i-se ca medicamentele trebuie predate studentilor de catre clinicieni, care le si folosesc in tratamente. In 1849 Buchheim, având 29 ani, a reusit sa infiinteze, la Universitatea din Dorpat (situata pe teritoriul actualei Estonii), prima catedra de Farmacologie. Ulterior, cu toate impotrivirile facultatilor de medicina, Buchheim s-a reintors in Germania. Cel mai bun dintre studentii lui, Oswald Schmiedeberg (1838–1921) a fost numit in 1872 profesor de Farmacologie la Universitatea din Strassburg, unde a avut una dintre cele mai valoroase scoli de Farmacologie din lume.

Istoria se repeta la inceputul secolului XXI cu Farma­cologia homeopata. Când a aparut cartea mea „Farmacologia homeopata generala”, in 2007, am trimis o scrisoare rectorilor univer­sitatilor de medicina si farmacie din România, cu rugamintea sa examineze posibilitatea introducerii noii stiinte, cel putin ca disciplina facultativa. Nu am primit nici un raspuns, favorabil sau nu, desi nu eram un tânar de 29 ani, ca Buchheim ci un profesor universitar consacrat in cei peste 60 de ani de cariera universitara fructuoasa. S-ar putea aminti aici despre banala si desueta idee a invatamintelor istoriei care are darul de a stârni indiferenta.

Orice comentariu este inutil. Ramâne ca viitorul sa ne arate ce se va intâmpla cu Farmacologia homeopata.

Dumitru Dobrescu, 

Profesor univ. dr. de Farmacologie si Homeopatie,

Membru corespondent al Academiei Române,

Membru titular al Academiei de Stiinte Medicale

Ianuarie 2011