Resursele de apă şi starea mediului în Deşertul Negev. Israel

Autor: Nathan Cohen
Editura: Editura Universitară

ISBN: 978-973-749-930-1
Anul publicării: 2010

Ediţia: I

Pagini: 230

36⁶⁰ RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.

Mai multe detalii Resursele de apă şi starea mediului în Deşertul Negev. Israel

Lucrarea “Resursele de apă şi starea mediului în Deşertul Negev. Israel” a făcut obiectul tezei de doctorat susţinută public de domnul Nathan Cohen în decembrie 2001 la Institutul de Geografie al Academiei Române obţinând titlul de doctor în geografie cu calificativul “foarte bine”.
Elaborarea lucrării cu această temă a rezultat din discuţiile purtate cu domnul Nathan Cohen în anul 1993 cu ocazia unei vizite de studiu în cadrul programului de colaborare dintre Academia Română şi Academia de Ştiinţe din Israel cu tema “Resursele de apă şi areale geografice de risc”. Acest schimb interacademic, la care a participat şi prof. dr. Adrian Cioacă din partea Institutului de Geografie al Academiei Române a fost prilejuit de o convenţie de colaborare româno-israeliană, ce a antrenat şi specialişti de renume din Israel (prof. dr. Dan Bowman de la Universitatea “Ben Gurion” din Beer Sheva şi prof. dr. Zwi Ofer de la Institutul “Iacob Blaunstein” pentru cercetări a deşertului de la Sde Boqer) şi din România (acad. prof. dr. Dan Bălteanu de la Institutul de Geografie).
Cu această ocazie,au fost vizitate mai multe unităţi geografice din Israel inclusiv Deşertul Negev fiind relevate problemele resurselor de apă, deosebit de modeste şi modul de gestionare pentru satisfacerea cerinţelor socio-economice. Constatând interesul domnului Nathan Cohen pentru starea mediului în relaţie cu potenţialul resurselor de apă şi faptul că activa şi continuă să activeze, şi în prezent, în oraşul Beer Sheva, situat la limita nordică a Deşertului Negev, s-a convenit să urmeze pasurile/etapele prevăzute, cu examene şi referate şi elaborarea lucrării de faţă.
Lucrarea, într-o extensiune de 230 pagini cuprinde pe lângă textul propriu zis 62 schiţe de hărţi, fotografii, profile, 12 fotografii color, o listă bibliografică cu 78 titluri şi este structurată pe 6 capitole.
În capitolul de început, sunt abordate aspectele geografice privind situarea Deşertului Negev în contextul vecinilor Egipt, în sud, Iordania, în est, Gaza, în vest, ca parte componentă a unităţii geografice analizată. De asemenea au fost abordate şi aspecte istorice, cu deosebire cele după cucerirea independenţei precum şi demografice, creşterea populaţiei prin expatrieri din ţările Europei de Est şi Africa şi necesitatea resurselor de apă, o componentă importantă pentru viaţă şi dezvoltare economică.
Capitolul - Factorii de mediu din Deşertul Negev cuprinde componentele care definesc starea mediului şi anume structura geologică cu resursele de subsol, relieful specific, condiţiile climatice aride care determină vegetaţia şi fauna.
Sub aspect geologic această unitate geografică prin vechime, evoluţie paleogeografică, litologie prezintă caracteristici deosebite cu roci eruptive, metamorfice dar, cu deosebire,cele sedimentare compacte ce acoperă 90% din suprafaţa deşertului care nu sunt favorabile acumulării resurselor de apă şi aşa puţine rezultate din precipitaţii. Aceste formaţiuni sunt pretabile obţinerii materialelor de construcţie şi industriei cimentului (calcarele), iar rocile de precipitaţii cu fosfor, potasiu, brom, gips sunt folosite în industria chimică.
Relieful Negevului determinat de structura geologică de podiş, de condiţiile climatice aride este de tip hammada, accidentat cu excepţia părţii de nord-vest către litoralul mediteranean şi în cea estică, valea Arava. Aceasta din urmă constituie o continuare a grabenului est-african, care în partea terminală nordică adăposteşte cele 2 lacuri - Marea Moartă şi Marea Galileei (Kinneret). Relieful structural de tip platformă a fost mult deformat în timp, determinând bombări (anteclize) cu masive, dorsale, culmi şi afundări (sineclize) cu bazine şi culoare depresionare. Ca relief specific dezvoltat pe rocile calcaroase se remarcă canioanele (nahal) şi butonierele anticlinale rotunjite, ultimele dând un aspect cu totul specific Negevului, denumite local makhtesh. Către marginea grabenului ocupat de Marea Moartă şi valea Arava, sunt caracteristice structurile diapire care au fost redresate până la verticală (culmea Sedom), formaţiuni gipsifere şi, cu deosebire, depozitele Lisan, pe care se formează adevărate badlands-uri.
Clima, determinată de poziţia geografică între Marea Mediterană şi grabenul, denumit aici, vest-asiatic, cu barajele muntoase din est, ca şi latitudinea nordică (30-32º), vecinătatea sudică a deşertului din peninsula Sinai, determină un climat cald şi arid dar cu multe fenomene deosebite - ploi torenţiale care produc pe văile uscate viituri scurte cu transport de pietrişuri şi bolovănişuri, furtuni de praf care complică dezvoltarea vegetaţiei şi a condiţiilor de viaţă umană etc. Componenta radiativă destul de ridicată (675 cal/cmp/zi în nord şi 725 cal/cmp/zi în sud în luna iunie), temperaturile ridicate vara (31-32º valori medii în munţi şi 38º în valea Arava), umiditate redusă (20-50% vara), vânt cu valori medii ridicate (5-6 m/s), precipitaţii în cantităţi mici (300mm/an în nord-Beer Sheva şi 30 mm/an în sud, la Eilat, determină procese geomorfologice caracterizate prin dezagregare (meteorizaţie fizică) şi alterare chimică.
Hidrografia Negevului, mai exact reţeaua de văi uscate, în cea mai mare parte a anului, poate fi considerată ca o reţea realizată în alte perioade când clima era umedă.
Privitor la impactul activităţilor antropice în Deşertul Negev, autorul aduce date relevante şi personale care s-au produs în ultimele decenii prin emisiile de gaze de la industria chimică, deşeurile solide şi lichide de la aceleaşi întreprinderi, deşeurile metalice dar şi cele rezultate din activitatea turistică, care afectează peisajul caracteristic. Se invocă, în acest sens, programul “Israel 2020” în care autorul atrage atenţia autorităţilor abilitate asupra capacităţii reduse de absorbţie a mediului a acestor deşeuri.
O atenţie deosebită este acordată de către autor resurselor de apă şi valorificarea lor în condiţiile precare ale potenţialului local şi necesitatea alimentării aşezărilor rurale şi urbane existente. Având în vedere regimul precipitaţiilor şi scurgerea episodică a reţelei hidrografice, pe văi, autorul adoptă o metodă adecvată privind managementul resurselor de apă, analizând relaţia dintre precipitaţii, depozitele litologice de cuvertură de pe versanţii văilor şi albia acestora pentru a evidenţia acumularea şi cedarea, prin izvoare,a apei din subteran. Aceste resurse de ape subterane se conturează mai bine în depresiuni, în formaţiunile poroase şi pe versanţii văilor cu înclinare mică. În acest sens se apreciază că doar 38% din suprafaţa Negevului are capacitatea de acumulare a apei. Un exemplu elocvent îl reprezintă oraşul Beer Sheva, în traducere înseamnă, şapte fântâni, cel mai mare din regiunea analizată şi care din antichitate, se alimenta cu apă din subteran prin fântâni.
Reţinerea apelor, din inundaţiile episodice, în acumulări mici pe văi este răspândită în partea nordică unde se găsesc depozite loessoide sau material aluvionar fin care se numesc în districtul Beer Sheva limane. Acestea sunt reperate în peisaj prin arbori - eucalipţi - pe barajul de pământ care nu depăşeşte 4-5 m înălţime. Acest procedeu tradiţional este amplificat, în etapa actuală în regiunea Gaza, prin construcţii mai rezistente.
O altă modalitate de folosire a apei subterane, sărată, este aducerea ei la suprafaţă prin foraje şi realizarea de bazine mezotermale sărate pentru piscicultură. În sectorul dintre Marea Moartă şi golful Aqaba, în valea Arava,s-au construit bazine mici pentru reţinerea apei din precipitaţii.
De asemenea, autorul mai prezintă succint, pentru acoperirea necesarului de apă şi desalinizarea apei de mare care se practică dar cu costuri ridicate la Ashdot - Marea Mediterană şi la Eilat – golful Aqaba, Marea Roşie.
Cu toate aceste acţiuni de reţinerea a cantităţilor modeste de ape din precipitaţii nu se acoperă necesarul/cerinţa de apă în Deşertul Negev. Satisfacerea cerinţelor la nivelul întregii regiuni se asigură prin Canalul Naţional cu apă din nordul ţării unde bazinul cel mai mare cu apă dulce este lacul Kinneret cunoscut în antichitate de Marea Galilee, pe care romanii l-au numit Lacul Tiberiada.
Deşertul Negev reprezintă 65% din teritoriul Israelului dar cu o populaţie cu puţin peste 1,5 milioane locuitori, concentrată în localităţile urbane (Beer Sheva, Arad, Eilat, Asquelon, Dimona etc.) datorită condiţiilor geografice puţin favorabile.
Datorită litologiei acestui spaţiu geografic, 60% din suprafaţă este afectată de cariere pentru extracţia materialelor de construcţii şi materii prime pentru industria chimică, pentru amenajări turistice, drumuri şi 40% arii protejate. În lucrare sunt prezentate rezervaţiile naturale pe categorii de gestionare (rezervaţii permanente, sezoniere) în funcţie de obiectivele protejate.
În finalul lucrării, autorul prezintă câteva aspecte deosebit de importante în perspectiva folosirii şi protecţiei mediului în Deşertul Negev cum ar fi: capacitatea redusă a resurselor de apă în contextul dezvoltării continue, dar durabile; protecţia vegetaţiei şi faunei specifice nu numai din ariile protejate; implementarea măsurilor adecvate pentru protecţia mediului fragil în raport cu activităţile industriale dar şi a celor turistice.
Lucrarea publicată în limba română reprezintă, în primul rând, o sursă importantă de informare pentru învăţământul gimnazial, liceal şi universitar provenită de la un cunoscător, la zi, al locurilor mai puţin accesibile pentru publicul din România.

Prof. univ. dr. docent Petre Gâştescu

Despre autor

Nathan Cohen

Prof. dr. Nathan Cohen s-a născut pe plaiuri moldave în oraşul Hârlău, acolo unde a deprins nu numai slovele româneşti dar a cunoscut şi primele noţiuni ale învăţământului elementar. Emigrat din Romania în 1961 şi-a desăvârşit instrucţia liceală în Israel, iar apoi pregătirea universitară la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii Ebraice din Jerusalem unde şi-a obţinut licenţa în 1970. După absolvire, a desfăşurat o activitate educaţională de excepţie fiind profesor de fizică la primul liceu din Beer Sheva, iar apoi în conducerea şcolii speciale de pe lângă Universitatea Ben Gurion în vederea pregătirii elevilor supradotaţi din sudul Israelului. Pentru aceasta, a absolvit cursurile unui masterat cu profil Management în Educaţie la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva, pe care l-a absolvit în 1989. Pe plan ştiinţific, dedicându-se îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale comunităţilor umane din Negev, a avut preocupări legate de rezolvarea problemei apei în mediul semiarid şi arid. În această direcţie, după ce s-a implicat în investigaţiile pentru alimentarea cu apă din pânzele freatice ale oraşului Jerico situat în teritoriile palestiniene, ca parte a unui proiect de cercetare franco-israelian, a participat la lucrările inginereşti pentru elaborarea tehnicilor de tratare a apelor uzate din nordul Negevului şi la amplasarea forajelor de mare adâncime de lângă Marea Moartă de către societatea naţională Mekorot. În perioada următoare activitatea sa de cercetare ştiinţifică, s-a diversificat, experimentând creşterea plantelor irigate cu amestecuri în diferite grade a apelor sărate provenite din foraje cu cele dulci aduse prin Canalul Naţional. În acest context, s-a apropiat de studierea factorilor de mediu din acest spaţiu arid, pentru care, începând din 1996, s-a înscris la doctorat în acest profil, la Institutul de Geografie al Academiei Române cu teza: „Resursele de apă şi starea mediului în Deşertul Negev. Israel”, având ca scop o încercare de a pune în practică îndemnul lui Ben Gurion: Înainte ca deşertul să ne învingă, trebuie să-l învingrm noi pe el. A urmat o perioadă în care prof. dr. Nathan Cohen a străbătut de nenumărate ori pământul puţin ospitalier al Deşertului Negev, cu scopul cunoaşterii nemijlocite a acestuia. Investigaţiile pe teren au fost completată cu o vastă documentare ştiinţifică în cadrul Institutului „Iacob Blaunstein” din Sde Boqer, ca şi în Universitatea „Ben Gurion” din Beer Sheva. În 13 decembrie 2001, această teză a fost susţinută public în faţa unei comisii exigente formată din specialişti români şi israelieni din care au făcut parte domnii: prof. dr. Dan Bălteanu, membru al Academiei Române, preşedinte, prof. dr. doc. Petre Gâştescu din Institutul de Geografie al Academiei Române, conducătorul ştiinţific, prof. dr. Ioan Pişota din Universitatea Bucureşti, prof. dr. Zvi Ofer din Institutul de Cercetare a Deşertului de la Sde Boqer şi prof. dr. Adrian Cioacă din Institutul de Geografie al Academiei Române, membri. Acest moment solemn a fost onorat de prezenţa excelenţei sale academician Nicolae Cajal, preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România din partea Academiei Române. Lucrarea de faţă este o formă actualizată a acestei teze.