Vocea copilariei

Mai multe detalii Vocea copilariei

In urma cu cinci ani, viata ne punea in brate o noua provocare, mie si sotului meu: teatrul pentru copii. Tin minte ca, dupa ce am primit propunerea, am refuzat vehement, nefiind sigura ca imi pot asuma o asemenea responsabilitate. Cu toate acestea am acceptat. Pana la urma, nu aveam nimic de pierdut! Prima noastra piesa de teatru pusa in scena cu copii a fost un adevarat succes. Nici nu stiam pe atunci ca urma sa ne deschida calea catre un nou drum, ce ne era atat de familiar: lumea copiilor.

Ulterior, am infiintat propria noastra scoala, cu activitati extrascolare, dedicata copiilor – Central Art Studio – cu deviza „Educatie prin arta”; iar prin cursurile de actorie, am creat si am pus in scena diferite spectacole.

La inceput, puneam in scena diverse piese care nu-mi apartineau, pe care le ajustam dupa necesitatile cursantilor. In toamna anului 2015, cautam o piesa de teatru pentru Craciun si nu gaseam nimic sa corespunda cerintelor mele.

M-am intrebat: „Oare eu n-as putea scrie propriul text dramatic?”. Trebuie sa recunosc, copiii cu care lucrez la cursuri sunt mereu un izvor de inspiratie, dar si cei mai buni critici. Doresti autenticitate? Intreaba un copil! Doresti logica si corectitudine? Asculta un copil! In trei saptamani, revelatia mea a fost asternuta pe hartie si, intr-o luna jumatate, totul prindea contur. Si iata-ne pe scena, prin condeiul propriei mele viziuni. „Craciun romanesc” - a fost mai mult decat o piesa fresh, revolutionara. Ea a insemnat atingerea unui scop sacru, deveneam o echipa. Piesa reusise sa ne proiecteze ca pe un tot, un intreg slefuit prin munca, caci asta inseamna teatru. Insa teatrul mai inseamna si mesaj, iar amestecul acesta dintre joaca „de-a actoria” si intelegerea mesajului; este minunea care incepe sa incolteasca in interiorul copilului. Mi-am dorit prin aceasta joaca sa combin dansul si muzica spre a le deschide apetitul pentru traditiile romanesti, o valiza uitata undeva in podul casei... Naturaletea mesajului a venit spontan printr-o sinceritate de care numai copiii puteau da dovada. Totul se concretizeaza in momentul in care copilul ajunge la prima sa intalnire cu scena, unde beneficiile sunt nemarginite. Pentru multi dintre ei, praful scenei devine dependenta. Si sa va spun un secret: nimeni nu face actoria fortat, totul se intampla din placere.

In urmatorul semestru, mi-am dorit sa jucam o piesa asemanatoare, tot cu tematica romaneasca, insa de data aceasta sa ne fie conturate tablourile si cutumele anotimpului cald. Asa a prins viata piesa „Noaptea de Sanziene”. Primisem cadou de la o fetita de numai 12 ani, Victoria Ionescu, cartea ei preferata: „Profetul” lui Kahlil Gibran, care nu numai ca m-a inspirat, dar mi-am dorit s-o onorez pastrand in textul nostru multe dintre superbele-i citate. Vrand sa le expun copiilor o paleta cat mai larga, mi-am permis sa completez textul meu cu gandurile unor autori celebri. In piesa „Noaptea de Sanziene”, veti regasi atat pasaje biblice, cat si mesaje filosofice semnate de Gabriel García Márquez si alti scriitori. Asa cum primavara ne-a obisnuit an de an sa invie tot ce e mai frumos in natura, asa mi-am propus eu ca, prin aceasta piesa, sa conturez inocenta speciei umane, reprezentata prin sufletul copilului neprihanit, ca experienta unica. Imi place sa descriu epilogul ca pe o viziune purificatoare asupra vietii, asa cum ar trebui ea sa fie cu adevarat. Un simplu indemn de „a ne descalta” de prejudecati, ratacind liberi, acolo unde zboara gandul necontenit.

Intr-un moment foarte delicat din viata mea, mi-am gasit inspiratia si am dat viata piesei „Crede si nu cerceta”. O calatorie culturala, un drum initiatic in cautarea originilor, un amalgam de culoare, haihui prin bogatia planetei, in voia sortii. De ce „Crede si nu cerceta” in epoca cercetarilor? Cateodata parintii, viitorii parinti, profesorii, indrumatorii sunt deschizatori de drumuri ai micutilor, insa drumul ce se arata nu este intotdeauna cel mult asteptat. Uneori el seamana cu un concurs de rafting prin ape tulburi, in care nu stii daca linia de final este rapa sau victoria visata. Zic concurs si nu o plimbare oarecare, pentru ca viata copiilor a ajuns o lupta acerba pe care, din pacate, societatea o impune, unde orice individ, mai devreme sau mai tarziu, se aliniaza si se supune. Stim prea bine ca cel care ramane in picioare urmeaza a fi pus la zid de majoritatea opaca. Privind tinta catre acest peisaj sumbru, consider ca teatrul panseaza rana si dizolva multimea amorfa. Am provocat imaginatia copiilor si am lansat startul in aceasta calatorie, stand in picioare, cu toate panzele sus, lasand mintea libera sa descopere tot ceea ce curiozitatea cere. Totul cu o singura conditie: sa nu uitam originile noastre! Este foarte important sa starnesti copilului, indiferent de varsta, interesul spre a-si fortifica radacinile,

iar pentru asta trebuie adevar si cunoastere.  „Vocea Copilariei” cuprinde si monologuri redactate de copiii insisi, ideea in sine de „one kid show” fiind declansatorul pentru titlul cartii. I-am invitat pe: Alexandra Rizea, Rares Matei Nadaban, David Ionut Dumitru, Cristian Alexandru Eana si Lisa Marie Tohaneanu. Ce poate fi mai pretios decat vocea generatiei lor? I-am auzit de-a lungul timpului spunand ca nu se fac auziti, ca scoala nu le ofera ocazia de a se exprima liber si ca, de multe ori, adultii nu au timpul necesar pentru a-i asculta. Monologurile lor sunt o comoara vie de cugetari, cu care m-am imbogatit. Un exercitiu liber de scriere si public speaking pentru ei si o lectie de viata pentru noi, adultii.

Toate piesele au fost redactate cu gandul la grupele noastre de actorie si au fost interpretate, pe diferite scene de teatru din Bucuresti, de catre micii nostri artisti, cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani. Am impletit textul dramatic cu coregrafii de teatru de umbre, lucrate chiar prin siluetele studiate ale copiilor. De-a lungul timpului, teatrul de umbre s-a adeverit a fi un deliciu atat pentru copiii cursanti, cat si pentru public.

Asadar, fiecare piesa de teatru sau monolog pot fi percepute ca metode in dezvoltarea personala a micilor artisti. O noua piesa, un nou mesaj, un nou exercitiu, un nou rezultat. Sunt aceleasi argumente pentru care consider omiterea actoriei dintre materiile scolare ca pe unul dintre aspectele grave, deficitare, in sistemul nostru educational.

Haideti sa vedem ce inseamna arta teatrala in viata unui caracter in plina formare! Scena - de la tehnica vorbirii in public, pana la studierea atenta a comportamentului si a propriului rol in societate - ajuta orice copil sa capete incredere in sine si in cei din jurul sau, devenind stapan pe situatie si increzator in propriile lui forte. Astfel, energia lor va fi folosita constructiv, deoarece primii ani de formare reprezinta o etapa fundamentala in viata unui om. Arta pune in functiune si stimuleaza toate simturile, iar copiii raspund cu usurinta provocarilor, lasandu-se captivati de jocul artistic. Copiii trebuie incurajati inca de la cele mai fragede varste sa se lase purtati de propria lor imaginatie. Este important ca ei sa-si descopere latura sensibila si sa nu o reprime. Imi place sa incurajez cursantii prin materiile propuse sa se lase purtati de imaginatie, invatand lucruri noi, pentru ca arta face diferenta in personalitatea unui copil. De aceea scoala pe care am fondat-o se adreseaza atat copiilor, cat si parintilor care, asemenea noua, considera arta ca fiind cel mai bun instrument in vederea educarii si cultivarii unui caracter.

Va invit sa ma contraziceti!

Despre autor

Andreea Maria Turianu