Mass - media - Limbaj, cultură şi acces la realitate

Autor: Ana Maria Munteanu
Aida Todi
Editura: Editura Universitară

ISBN: 978-973-749-702-4
Anul publicării: 2009

Ediţia: I

Pagini: 218

19²⁷ RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.

Mai multe detalii Mass - media - Limbaj, cultură şi acces la realitate

Am zăbovit mult înainte de a scrie aceasta scurtă prefaţă. Nu pentru că aş fi avut obiecţii referitoare la structura şi conţinutul volumului. Ci pentru că acest volum ridică o chestiune spinoasă a ştiinţelor comunicării - aceea a graniţelor. Unde încep studiile de comunicare şi unde se termină investigaţia lingvistică?
Într-o recentă susţinere a unei teze de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, confruntat cu aceeaşi problemă, mi-am permis să fac apel la o comparaţie: ştiinţele comunicării, am spus, sunt asemenea Albei ca Zăpada în casa piticilor - ele se hrănesc din farfuriuţele şi căniţele fiecăruia din cei şapte pitici. Altfel spus, ele preiau unităţi conceptuale şi scheme de metode de cercetare din fondul ştiinţelor învecinate, fie ele ştiinţe ale socialului, fie ştiinţe ale limbajului. Un distins coleg, sociolog, ne-a atras atenţia că în acest „joint-venture" rolul piticilor este de a scoate diamantele din fundul pământului - în felul acesta ştiinţele comunicării beneficiază de strălucirea cunoaşterii aduse din adâncuri de sociologie, psihologie, antropologie, istorie, lingvistică, teoria literaturii şi artelor etc. Ducând analogia mai departe, aş putea adăuga că Albă ca Zăpada a muncit din greu să facă ordine şi curăţenie în casa piticilor harnici, dar rebeli - ştiinţele comunicării au adus contribuţii substanţiale în lărgirea cunoaşterii din câmpurile ştiinţifice vecine. Sociologia urbană şi ştiinţele politice au beneficiat de perspectivele deschise de studiile privind efectele presei, iar sociologia organizaţiilor s-a îmbogăţit din analizele privind organizaţiile mass media. Psihologia a cules numeroase roade din analiza interacţiunilor comunicaţionale şi din studiul comportamentelor de consum. Ştiinţele limbajului au avut de profitat din investigaţiile privind discursul mass media, tehnicile conversaţionale mediatice şi rolul contextelor de comunicare în constituirea mesajelor şi a semnificaţiilor. Şi exemplele s-ar putea înmulţi.
Studiile din volumul de mai sus se plasează în zona de graniţă şi de interferenţă dintre lingvistică şi ştiinţele comunicării. În general, s-a crezut că limba, care permite „reprezentarea" lumii, a formelor culturale, a socialului, a individului permite şi reprezentarea fenomenului lingvistic însuşi. Întâietatea limbii a îndemnat o seamă de cercetători (Saussure, Sapir, Benveniste, Levi-Strauss, Barthes etc.) să considere limbajul articulat ca un model pentru înţelegerea fenomenelor culturale: elementele componente ale unei culturi apar ca un ansamblu de semne, care se combină şi generează înţelesuri într-un mod analog combinării semnelor lingvistice. Astfel, rând pe rând, sistemul de rudenie, totemismul, instituţiile sociale şi politice, moda, discursul mass media, publicitatea, formele artistice, miturile şi riturile au fost interpretate ca texte, a căror funcţie şi semnificaţie poate fi aflată în urma unor operaţii de descompunere în unităţi elementare (lexicul) şi de aflare a principiilor de combinare (gramatica şi semantica), asemănătoare celor executate de lingvişti. Şi deci, metodele de cercetare împământenite în şi de lingvistică pot şi chiar trebuie să fie aplicate (cu mai multă sau mai puţină stricteţe) în studiul celorlalte zone ale culturii. Ideea este afirmată clar de cuvintele din titlul acestei cărţi - prin limbă se realizează construcţia culturală şi accesul la realitate. Tema este fascinantă şi periculoasă - unul din riscurile constructivismului (spre care par a înclina prin formularea-manifest din titlu) este disoluţia obiectului în constructe relative şi volatile. În această configuraţie întrebarea cheie este: care va fi rolul mass media în aceste procese de construire a configuraţiilor culturale şi a imaginilor noastre despre realitate?
Dacă privim cu atenţie studiile din volumul de faţă observăm că parti-pris-ul constructivist este doar o iluzie. Volumul se caracterizează printr-o mare varietate de abordări, nu numai la nivelul grupului de autori, ci chiar la nivelul aceluiaşi autor. Faptul ca atare nu mă surprinde, pentru că el este revelatorul procesului de căutare şi promovare a unei identităţi teoretice şi metodologice a ştiinţelor comunicării. Chiar dacă dominante sunt cercetările cu puternică tentă lingvistică, întâlnim studii care ţin de sociologia organizaţiilor mass media sau de ştiinţele politice sau de studiile asupra mentalităţii.
Astfel, Ana Maria Munteanu propune un prim studiu care se plasează între interogaţiile ştiinţelor politice şi ale comunicării asupra funcţionării spaţiului public şi a rolului mass media în aceste procese (Supramediatizare şi energie iconica). Dar, de la interogaţiile habermasiene, autoarea alunecă spre o analiză în spiritul şcolii critice americane şi către o reflecţie în paradigmă post-modernă asupra condiţiilor de constituire a comunicării politice şi, ulterior, a comunicării în general. Un alt studiu propune o reflecţie epistemologică referitoare la dezvoltarea cercetării în România. Resurse analogice ale studiilor româneşti în context multimedial debutează prin problematizarea cercetărilor autohtone ale audienţelor mass media pentru a se deschide către temele globalizării şi ale identităţilor în spaţiul virtual. Un al treilea capitol ar putea fi considerat o cercetare de istorie a teatrului în România (Tăcerea ca eveniment figurai. Shakespeare în repertoriul teatrului naţional radiofonic) - dar, simultan, ar putea fi şi unul de istorie a presei. În acest caz baza de date este remarcabilă şi analiza aplicată asupra unui fenomen bine definit permite nu numai relevarea unor tendinţe ale acestui format radiofonic, ci şi consideraţii incitante inspirate din câmpul cercetărilor de psihologie a receptării şi ale actelor de limbaj.
Aida Todi propune tot trei studii, cu un pronunţat ancoraj în paradigmele lingvisticii. Unul dintre acestea (Schimbări socio-politice şi mecanisme de dezideologizare în româna actuală) schiţează chestiunea transformărilor vocabularului politic în perioada post-comunistă. Un altul, de aceeaşi factură, enunţă problematica referitoare la Identitatea lingvistică românească în contextele mediatice actuale. Al treilea studiu din acest volum - caracteristicile limbajului folosit pe Internet (Spirit critic, nelinişte şi preocupări pentru utilizările incorecte ale limbii române în dezbaterile online): cercetarea urmăreşte comentariile de pe forumuri referitoare la calitatea limbii române din articole şi dezbateri. Inventarul atitudinilor şi temelor discutate de public ar trebui aprofundat prin investigaţii ale orizonturilor socio-culturale ale celor care se implică în asemenea schimburi de opinii şi relevarea unor corelaţii între aceşti factori şi subiectele şi atitudinile standard. În final, al patrulea studiu sub această semnătură tratează tema identităţii culturale (Românii din afara graniţelor - structuri de comunicare şi identificare culturală în spaţiul virtual); în acest caz o listă a unor site-uri ale românilor din diaspora este completată cu unele consideraţii asupra conţinuturilor şi calităţii limbii române.
Un al doilea grup de autori propune câte o singură investigaţie. Astfel, Adriana-Claudia Cîteia şi Florin Anghel lansează o temă între studiile politice şi reflecţia filosofică: Paragigme frontaliere: Prutul - graniţă apodemică în discursul politic postdecembrist. În acest spirit, un capitol tratează chestiunea subtilă a Metafizicii peratologice: Impactul asupra discursului politic, iar un altul listează tribulaţiile politico-diplomatice ale graniţei de pe Prut (Prutul: definire a paradigmei frontaliere în discursul politic). Concluzia autorilor este că „Prutul a fost definit ca paradigmă frontalieră în discursul politic în cheie analogică (...) şi la nivel psihologic, în efortul de a transforma anamneza istorică într-un mijloc de restabilire a identităţii". Raluca Petre propune o analiză a politicilor privind sistemul audiovizual în perioada post-comunistă (Design instituţional şi politici media româneşti în context european: structuri culturale şi presiuni comerciale). Analiza se desfăşoară prin metode comparative (cu cadrele legislative şi practicile europene), în termenii unei paradigme normative privind rolurile mass media în societăţile democratice. Navigând fără restricţii metodologice şi conceptuale între curente, scoli de gândire şi noţiuni, Mariana Cojoc abordează cu dezinvoltură relaţiile dintre comunicarea politică, relaţiile publice şi mass media (Ştirea şi nepătrunsele căi ale adevărului. Mediatizarea politicului în societatea contemporană). Discuţiile despre propagandă, manipulare şi comunicare politică au cunoscut o efervescenţă în publicistica şi cărţile din România recentă - din nefericire rareori dublată de o cunoaştere completă a bibliografiei de specialitate şi centrate doar pe anumite titluri care excelau prin consideraţii speculative şi nu se întemeiau pe cercetări empirice. Mariana Tocea propune câteva incursiuni în strategiile folosite de discursul politic (dar şi de cel al jurnaliştilor care îl încadrează) în studiul Acţiune şi persuasiune în actele de limbaj politic din presa locală. Un sunet aparte aduce investigaţia Anunţul necrologic în presa scrisă: comentarii pragmaretorice şi pragmastilistice, semnată de Constantin Ioan Mladin, nu numai prin tematica mai aparte, ci mai ales prin seriozitatea şi rigoarea analizei, preponderant de factură lingvistică.
Un volum care propune unghiuri de abordare foarte variate şi care se plasează, aproape cu ostentaţie, în cele mai diverse şcoli de gândire, teorii şi metode de cercetare. Eterogenitatea nu este programatică pentru ştiinţele comunicării, dar ea apare ca o consecinţă a procesului lent de instituţionalizare a acestui domeniu. Este de aşteptat ca în timp, prin mecanisme lente (dar, sper, ireversibile) fixarea în paradigmă să devină mai evidentă şi, odată cu aceasta, identitatea ştiinţifică şi contribuţia la generarea de cunoaştere. Astfel încât şi Albă ca Zăpada să scoată la lumină diamante.