2408 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Extrem de puţin analizate, adesea marginalizate ca texte perimate sau involutive, rugăciunile formează în fapt un univers cu totul excepţional al literaturii româneşti medievale.
Aportul lor la patrimoniul de înţelesuri teologice şi la dezvoltarea literarităţii l-au determinat pe profesorul Dan-Horia Mazilu să considere că se poate realmente vorbi despre o literatură a rugăciunilor.
Unghiul euristic, pe care îl propunem, permite o lectură recuperatoare şi o sporire a vizibilităţii textelor vechi, încă nesondate suficient, relevând ariile deosebite ale rugăciunilor din punct de vedere al poeticităţii şi expresivităţii lor literare.
Alexandra Crăciunescu
Introducere / 7
1. Rugăciuni în literatura română medievală / 11
1.1. Rugăciunea – meditaţie asupra vieţii / 11
1.2. Rugăciunea între identitate şi alteritate / 18
1.3. Rugăciunea - instrument de cunoaştere a frumuseţii spirituale / 24
2. Categoriile rugăciunilor / 28
2.1. Rugăciuni în ramă / 31
2.1.a. Rugăciuni cu structură canonică: tropare, condace, stihuri / 31
2.1.b. Rugăciuni cu corespondent scripturistic / 45
2.1.c. Rugăciuni fără corespondent scripturistic / 55
2.1.d. Rugăciuni cu corespondent liturgic / 64
2.1.e. Prezenţa în predici a rugăciunilor provenite din texte hagiografice / 69
2.2. Rugăciuni cu structură liberă / 77
2.2.a. Imnul doxologic / 77
2.2.b. Rugăciuni exclamative / 93
3. Destinatarii rugăciunilor / 99
3.1. Rugăciuni către Preasfânta Treime / 99
3.2. Rugăciuni către Dumnezeu Tatăl / 106
3.3. Rugăciuni către Iisus Hristos / 114
3.4. Rugăciuni către Maica Domnului / 119
3.5. Rugăciuni către sfinţi / 139
3.5.a. Rugăciuni către sfinţi specializaţi / 156
3.5.b. Rugăciuni către Sfânta Parascheva, ocrotitoarea animalelor sălbatice / 159
3.5.c. Rugăciuni către sfinţii militari / 161
3.5.d. Rugăciuni către Sfântul Nicolae, cel grabnic dăruitor / 164
3.5.e. Rugăciuni către sfinţii medici, fără de arginţi / 167
3.5.f. Rugăciuni către Sfântul Hristofor, apărător de moarte subită / 168
3.5.g. Rugăciuni către sfinţii nebuni întru Hristos / 170
3.6. Rugăciune cu destinatar atipic / 177
4. Localizări ale rugăciunilor / 181
4.1. Rugăciuni pe cărţi / 181
4.2. Rugăciuni înscrise pe alte obiecte / 187
5. Obiectul rugăciunilor / 192
5.1. Nevoi biologice / 193
5.1.a. Rugăciune înainte de somn / 193
5.1.b. Rugăciuni pentru ameliorarea suferinţelor / 195
5.1.c. Rugăciuni pentru vindecarea de boli / 197
5.2. Nevoi morale / 199
5.2.a. Transformarea metanoică şi rugăciunile moralizatoare / 199
5.2.b. Rugăciunea preoţilor pentru credincioşi / 208
5.3. Nevoi spirituale / 211
5.3.a. Rugăciuni pentru mântuire / 211
5.3.b. Rugăciuni pentru „adormiţi” / 212
5.3.c. Rugăciune pentru dobândirea înţelepciunii / 217
5.3.d. Rugăciune pentru împărtăşirea credincioşilor / 218
5.4. Nevoi speciale / 220
5.4.a. Rugăciuni pentru depăşirea primejdiilor / 220
5.5. Nevoi comunitare / 222
5.5.a. Rugăciuni pentru domnitor / 222
5.5.b. Rugăminte către mitropolit / 228
5.5.c. Rugăciune pentru ţară / 230
Concluzii / 232
Anexă: Rugăciuni cu structură liberă. Imnul filosofic / 234
Bibliografie / 238
Cuprins / 259
Linia de demarcaţie dintre poezie şi rugăciune este una extrem de fină. Frontiera care le separă şi le uneşte totodată a făcut obiectul unei analize pertinente din partea multor teoreticieni cunoscuţi. Benedetto Croce aprecia că „religia nu este poezie, dar nici măcar nu se supune cu docilitate poeziei şi nici nu se preface în poezie decât umanizându-se, adică pierzându-se pe sine”. Grandmaison sublinia rolul poeziei pentru o mai bună înţelegere a dinamicii spirituale, pe când Bremond susţinea că poezia tinde, prin natura ei, să devină rugăciune. În articolul Rugăciunea poeţilor, Antonio Spadoro conchide că orice poezie, chiar şi cea nereligioasă, poate conduce lectorul spre rugăciune. Aşadar, putem vorbi despre o relaţie poezie-rugăciune, în măsura în care poezia transmite fiorul sacru, caracteristic textelor de invocare a numelui lui Dumnezeu, iar rugăciunea este pătrunsă de lirism, de poeticitate şi expresivitate ca mărci ale sensibilităţii religioase a credinciosului.
Însă, nu trebuie să uităm că deplasarea către poetic a rugăciunii este condiţionată de dogmele bisericeşti şi de mentalitatea eclezială. Rugăciunile sunt echilibrate din punct de vedere al ponderii lirismului, „doza” de poezie şi pathos fiind menită să trezească conştiinţa receptorului în faţa unor referinţe, de cele mai multe ori, inaccesibile raţional (veşnicia, lumea cerească, petrecerea sfinţilor în rai, etc.). Astfel, deşi structurile lirice din textele rugăciunilor sunt secundare, pentru că ceea ce primează este conţinutul teologic al invocărilor, nu putem să nu constatăm o fină împletire a lor.
Dacă pornim de la premisa că „funcţia poetului este de a desluşi misterele lumii ce cer veşmântul limbajului poetic” şi considerăm că rugăciunea reprezintă un text încărcat de idei şi trăiri transraţionale, vom ajunge la concluzia că poezia (ca mod intuitiv de cunoaştere) şi rugăciunea (ca mod nevăzut de întâlnire cu Dumnezeu) se intersectează.
Omul a înţeles că adresându-I-se lui Dumnezeu, trebuie să-I vorbească altfel, într-o manieră mai ceremonioasă, pentru a-şi atrage bunăvoinţa şi binecuvântările Lui. Poate că tocmai datorită acestei „curtoazii” sui generis, cererile credinciosului s-au întâlnit cu manifestările poeziei, înţeleasă drept „căutare deliberată a unui ideal de expresie” şi astfel, cele două componente ale rugăciunii (solicitare şi lirism) au interrelaţionat, producând texte semnificative deopotrivă în plan teologic şi literar.
În epoca veche, în care scrisul românesc s-a aflat sub aripa Bisericii, „crearea unui semnificant” propriu acestui spaţiu de gândire şi simţire artistică, un semnificant de natură particulară, uşor recognoscibil în rugăciune şi poezie, debutează cu versurile encomiastice, cu „poeziile de circumstanţă”. Cu toate că distincţia literar-nonliterar este adeseori inoperantă, valorile religioase nu pot fi reduse strict la cele stilistice, mai ales în vremea de început în care formulările canonice, şablonarde sunt puternice. Remarcăm astfel faptul că ceea ce a condus la crearea unei imagini noi a textului religios, este faptul că semnificantul teologic a acaparat „cel mai important semnificat: liricul”. De pildă, rugăciunile din predicile antimiene se diferenţiază din punct de vedere al registrului stilistic-expresiv de cele ale mitropolitului Varlaam, atât prin capacitatea superioară de redare a fizionomiei spirituale a sfinţilor, cât şi prin forţa lirică a solicitărilor, cu care ierarhul gruzin încerca să-şi sensibilizeze auditoriul.
Considerând rugăciunile drept parte integrantă a religiei, vom observa că ele nu se pot abate de la „programul” de obiective şi idealuri pe care îl presupune dogma creştină (izbăvirea de păcate, purificarea şi înduhovnicirea omului, unirea cu Dumnezeu, dobândirea vieţii veşnice), aspiraţii pe care scriitorii medievali le-au menţinut prezente în conştiinţa receptorilor, printr-o desfăşurare de îndemnuri etic-creştine, plasate pe portativul unei intensităţi spiritual-emoţionale aparte.
Mărturisirea trăirii religioase cunoaşte o direcţie paideică (în speţă, în lucrarea sapienţială a domnitorului Neagoe Basarab) şi o alta „eidetică, în sensul că mesajul creştin este reprodus şi transfigurat imaginativ şi sensibil în poezii, versuri şi rugăciuni”. Această ultimă orientare ne încurajează să credem că o dată ce rugăciunile transpun elemente principale ale sentimentului religios (înălţare spirituală, comuniune, admiraţie, iubire, laudă), o recuperare a sensibilităţii lirice din textele rugăciunilor este posibilă, dar şi benefică pentru istoria literară.
Alexandra Crăciunescu
A fost profesor de limba franceză în învăţământul gimnazial şi redactor la Monitorul Oficial.
În perioada 2007-2010 a fost înscrisă la Şcoala doctorală a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, aprofundându-şi studiile în domeniul literaturii române medievale, cu o temă de cercetare inedită, „Prezenţa rugăciunii în literatura română veche”.
De cinci ani activează în Departamentul de Bibliografie Naţională al Bibliotecii Academiei Române, fapt care îi permite studiul şi valorificarea ştiinţifică a fondului de carte românească patrimonială.
www.editurauniversitara.ro
Limbi si literaturi straine
Mediu
Limba si literatura romana
Marketing
Economie generala
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Nicolae Iorga Nicolae Iorga a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →
Calin Andrei Mihailescu Calin‑Andrei Mihailescu (n. 16 decembrie 1956, Bucuresti) este un critic liter ... citeşte mai mult →