Studii de lingvistica

Cuprinsul cărţii Studii de lingvistica

Prefata/5

Andreea Barzoiu, Sufixul lexico-onomastic -oi(u) in limba romana/12

Marinusa Constantin, Prefixarea delocutiva in textele vechiRomanesti/25

Raluca-Georgiana Leonte, Rolul numelor proprii literare/34 

Florentina Nistor, Nume de familie provenite de la supranume delexicale/52

Florentina Nistor, Nume de familie dobrogene formate de la nume commune/66 

Monica-Oana Nutu (Vieriu), Evaluari statistice privind prenumele masculine din judetul Botosani/78 

Monica-Oana Nutu (Vieriu), Tendinte ale atribuirii numelor de persoane in anul 2012, in judetul Botosani/97 

Amneris B. Rusu (Stanescu), Termeni de origine germana in limbajul de specialitate/122

Corina Sandiuc, Constituirea vocabularului marinaresc in limba romana/131

Mihaela Sirbu (Belei), Supranumele din judetul Tulcea/141

Mihaela Sirbu (Belei), Consideratii asupra motivatiei supranumelor din judetul Tulcea/164

Olimpia Varga, Conditionalitatea in limbajele de programare/180 

Cecilia-Iuliana Varlan, Traduceri din textele filosofice germane in epoca Scolii Ardelene/195 

Alexandru Zamfir, Aspecte ale influentei limbii rromani asupra limbii romane: argoul de origine rromani/207 

Cuvânt înainte Studii de lingvistica

Volumul de fata reprezinta exercitiile de cercetare filologica si de prezentare publica a rezultatelor partiale ale respectivelor incercari intreprinse de un grup de doctoranzi da la Facultatea de Litere a Universitatii „Ovidius” din Constanta. Unii dintre autori se afla abia in primul lor an de studii doctorale, altii au trecut deja prin mai multe examene de validare a statutului de tineri cercetatori, fara sa fi avut, totusi, ragazul de a se afirma in plan socio-profesional prin aceasta calitate. Asa incat, dincolo de eterogenitatea temelor si a manierelor de abordare a subiectelor propuse, cu totii au in comun atat stangaciile, cat si entuziasmul debutului.

Cu toata diversitatea lor tematica, articolele reunite in volumul de fata evidentiaza interesul doctoranzilor pentru doua domenii ale cercetarii filologice: lexicologia si onomastica.

Printre lucrarile care vizeaza sfera lexicologiei se numara si cele consacrate mijloacelor interne si externe de imbogatire a vocabularului limbii romane.

Marinusa Constantin analizeaza, in articolul ei, mecanismele derivarii cu prefixe delocutive, din perspectiva diacronica. Circulatia in paralel a unor forme prefixate si neprefixate pentru acelasi termen, mai ales in textele din secolul al XVII-lea (a imbatrani/a batrani etc.), evolutia semantica a unor prefixe delocutive (in-, de-), schimbarile suferite in procesul selectiei bazei derivarii constituie axe ale cercetarii mai ample a fenomenului delocutiunii, schitate in acest mic studiu.

Pe de alta parte, formarea lexicului marinaresc, tema de care se ocupa Corina Sandiuc, se incadreaza in sfera imbogatirii vocabularului limbii romane prin mijloace externe. Autoarea porneste de la constatarea ca terminologia marina reprezinta una dintre lacunele lexicale in cadrul mostenirilor din limba latina, termenii romanici respectivi constituind un segment din asa-numita grupa „panroman sauf roumain”, consemnata in tratatele de romanistica si de istorie a limbilor neolatine. Autoarea studiului publicat in volumul de fata vizeaza fenomenul completarii acestei lacune prin imprumuturi din limbile moderne, mai precis, din franceza. Contextul istoric in care s-a format terminologia marina­reasca in limba romana, conturat sintetic aici, reprezinta cadrul explicarii relatiei dintre imprumutul total, calc lingvistic si traducere in evolutia acestui proces de achizitii lexicale, specifice cu deosebire secolului al XIX-lea.

De asemenea, problema imprumuturilor straine si a rolului lor in formarea limbajelor de specialitate constituie tema articolului semnat de Amneris Rusu, care analizeaza influenta germana asupra terminologiei profesionale. Autoarea discuta adoptarea in lexicul tehnic a unor cuvinte de origine germana, adaptarea lor formala (fonetica, grafica, semantica si gramaticala), precum si dinamismul acestor neologisme terminologice, cele mai multe dintre ele fixandu-se in vocabularul general al limbii romane.

Oarecum in aceeasi sfera de interes se situeaza cercetarea Ceciliei Varlan, care prezinta conditiile social-istorice si ideologice favorabile traducerilor romanesti din germana in „Secolul Lumi­nilor”. Autoarea pregateste astfel terenul pentru a explica modul in care generatiile urmatoare de traducatori, mai precis, acelea ale romanticilor si apoi ale carturarilor de la „Junimea”, s-au apropiat de opera lui A. Schopenhauer. Problema cea mare era, in aceste perioade, utilizarea unui lexic filosofic adecvat. Or, traducerile din germana in romana - cu caracter practic-aplicativ, in principiu - din epoca „Scolii Ardelene” au fost completate de manuale scolare, antologii de texte diverse, tratate stiintifice etc., care au „destelenit” limba romana literara si au oferit variante viabile pentru termenii romanesti noi, apti sa desemneze abstractiunile cu care se opereaza in lucrarile de logica, dialectica, retorica.

Studiul publicat de Olimpia Varga s-ar incadra in ceea ce numim „lingvistica computationala”. De fapt, autoarea trateaza punctual problema relatiei dintre schemele logice ale gandirii umane, limba naturala si limbajele artificiale, din perspectiva constructiilor conditionale. Se constata ca structurile ipotetice pot reflecta foarte bine modul in care rationamentele deductive formale, de tip aristotelic, se regasesc in sintaxa limbilor naturale, trecand apoi din ambele baze – logica si lingvistica – in limbajele moderne de programare. In felul acesta, textul schiteaza un model de evolutie a comunicarii interumane.

O cercetare aplicata asupra argoului romanesc, realizata de Alexandru Zamfir, are in vedere ponderea actuala a cuvintelor din limba rromani in cadrul lexicului argotic, diversificarea semantica si modificarea lor formala. Noutatea studiului o constituie analiza argotismelor de acest fel in cadrul unei comunitati rurale mixte (romani si rromi) din judetul Prahova, care demonstreaza exten­siunea si individualizarea fenomenului argotic atat in limba-sursa (rromani), cat si in limba-tinta (romana), precum si tendinta de reorientare a uzului argotic de la caracterul criptic la expresivitate, de la codificare la o atitudine comunicationala.

Trecerea de la analiza unor aspecte ale lexicului limbii romane la descrierea sistemului numelor proprii se face printr-un articol care implica ambele domenii ale limbii. Andreea Birzoiu prezinta derivarea cu sufixul lexico-onomastic -oi, diferentiat in plan lexical, respectiv, onomastic, prin etimologie si evolutie istorica, prin forme, prin valori semantice si productivitate. Interferenta sufixului mostenit din latina cu sufixul slav imprumutat -oje, aparitia unor forme sufixale onomastice, rezultate din articularea sufixului lexical (-oiu, -oaia), prezenta unor variante regionale mostenite (on’u, -oan’a, on’i), specializate in derivarea patronimica sau maritala, cantitatea si frecventa derivatelor sunt caracteristicile uzului onomastic al afixului discutat.

Partea din volum dedicata onomasticii cuprinde un articol consacrat numelor proprii literare, alcatuit de Raluca-Georgiana Leonte, care urmareste valoarea lor expresiva in operele primilor romancieri si dramaturgi romani. Consideratiile teoretice asupra rolului stilistic al numelor de personaje literare sunt ilustrate de numeroase exemple semnificative.

Doua articole ale Florentinei Nistor studiaza numele de familie provenite de la nume comune, culese din antroponimia Dobrogei. Fiecare dintre aceste contributii analizeaza, pe baza unor date statistice, productivitatea onomastica a doua campuri lexico-semantice: flora (nume de plante, de flori, de copaci etc.), respectiv, numele profesionale (de ocupatii, meserii etc.). Autoarea remarca importanta sistemului lexical si a celui morfologic pentru conturarea structurala a numelor de familie in consideratie. Transferul numelui comun in clasa numelor de familie se caracterizeaza prin pierderea semnificatiei initiale, prin fixarea unor forme gramaticale simple, derivate sau compuse, nearticulate sau articulate hotarat. Devenite nume proprii personale, numele comune isi pot schimba forma prin derivarea cu sufixe onomastice specifice, in special, patronimice.

O analiza asemanatoare, realizata de Mihaela Sarbu Belei, are ca obiect supranumele individuale care intermediaza trecerea numelor comune in clasa numelor proprii de familie. Autoarea alege ca sursa supranumele delexicale, din care fac parte si poreclele, selectate, prin anchete de teren, din onomastica jud. Tulcea. Supra­numele sunt sistematizate dupa criterii coerente de natura semantica si morfologica, cu observatii interesante asupra modi­ficarilor semantice pe care le implica calificarea prin porecla a unei persoane. Analiza supranumelor tulcene se realizeaza si la nivelul motivatiilor date de informatori, care arata ca perspectiva socio-lingvistica este mult implicata in interpretarile motivationale in plan lexical si onomastic.

Prin noutatea abordarii domeniului onomastic si prin rezultate surprinzatoare se remarca articolul Monicai Nutu Vieriu, care analizeaza antroponimia judetului Botosani in perspectiva statistica, urmarind frecventele absolute si relative ale prenumelor masculine la nivel judetean, comparativ cu cele existente la nivel regional, in zona Moldovei, si la nivel national. Pozitia predominanta a prenumelor religioase, precum si tendinta de innoire a repertoriului onomastic sunt observatii sustinute de date statistice si ierarhii cantitative. Acelasi model de analiza este valorificat in prezentarea tendintelor denominative actuale. Analiza statistica a 446 de prenume date unui numar de 213 copii la maternitatea din Botosani in anul 2012 indica un proces accentuat de modernizare a prenumelor masculine si feminine cu preferinte pentru imprumuturi onomastice la moda, care nu poate, insa, precumpani asupra numelor romanesti traditionale.

Asadar, ceea ce trebuie luat in considerare din contributiile prezentate aici este, in primul rand, caracterul aplicat si inter­disciplinar al demersului descriptiv si analitic, iar in al doilea rand, prin stradania fiecarui tanar autor de a propune o perspectiva relativ noua asupra unui aspect mereu actual al functionarii sistemului limbii romane. De la evolutia valorilor lexico-semantice ale unor afixe productive pana la noile tendinte din sistemul antroponimic romanesc, de la limbajele de specialitate pana la limbajele de programare cibernetica, aceste mici mostre de studii lingvistice se remarca prin capacitatea de ancorare in realitatea palpabila a evolutiei istorice si in procesul obiectiv de modernizare a limbii romane si a mentalitatii utilizatorilor ei.

Despre autor

Domnita Tomescu

Petre Gheorghe Barlea