PSIHOLOGIA STRUCTURILOR COGNITIVE ALE IMAGINARULUI ARHAIC

Mai multe detalii PSIHOLOGIA STRUCTURILOR COGNITIVE ALE IMAGINARULUI ARHAIC

Omul traieste intr-o lume ambivalenta, nu pentru ca la nivel evaluativ el este un ,,nestatornic”, ca sa nu spunem ca ii lipseste capacitatea de a fi categoric, ci pentru ca argumentele ontologice si cognitive sunt nesatisfacatoare in ambele cazuri. Din acest motiv si exegetul, cat ar fi el de expert in domeniu, cauta variante care sa-i satisfaca setea de cunoastere sau, in cel mai rau caz, sa-l oblige in activitatea de cautare, astfel incat sa nu poata evita, in raspunsurile oferite, nici dualitatea fiintei, nici dihotomia gandirii.

,,A fi sau a nu fi”, sintagma binecunoscuta in literatura de specialitate, este expresia unui asemenea mod de a te raporta, deopotriva, la lumea reala, imaginara sau la cea a cunoasterii.

Orice fapt, demn de cunoasterea umana, are un anumit scop: descoperirea misterului, cum i-ar spune Blaga. Culmea insa, de vreo 500.000 de ani, se tot incearca acest lucru, fara a se lua in calcul faptul ca misterul nu se afla undeva in afara lumii, ci in lume, el nu este in afara omului, ci in el insusi. Nu numai ca a spus-o Socrate, ,,Cunoaste-te pe tine insuti”, dar o constatam cu totii la fiecare pas, iar ultimul, ca un val lovit de stanca, confirma sau infirma marea ipoteza existentiala: real sau imaginar? Cum este lumea, in final, este reala sau imaginara? Noi suntem imaginea vie a cuiva, sau o pura impresie despre noi insine sau, pur si simplu, totul este o iluzie, asa cum spunea Buddha?

Desertaciunea lumii nu vine din existenta ei, ci din ignoranta noastra. Cunoscand-o sau nu, ea tot exista. Cu sau fara noi, lumea isi vede de drum, iar existenta nu dispare, dimpotriva, ea exista in continuare, spre marea mirare cosmica. Omul, insa, intotdeauna pleaca din lume fara ca aceasta sa se sfarseasca.

Pe scurt, acest mod de abordare a lumii este un joc al iluziei noastre generata de necunoastere. La prima vedere, lucrarea de fata pare a fi un material didactic structurat in patru parti: Imaginar si rationalitate, Psihologia imaginarului samanic, Psiho-ontica imaginarului creativ si Imaginarul educational. Ea nu este nici o abordare teoretica de tip analitic a structurilor cognitive ale imaginarului arhaic, ci se vrea a fi, mai degraba, o antologie de eseuri specifice mitologiei orientale si samanice, pusa sub semnul unei exegeze, creionata in baza raportului cognitie-imaginatie, imaginar- rationalitate. Insasi expunerea, grefata pe o anume ipoteza cronologica, vine in sprijinul unor structuri cognitive ale imaginarului arhaic.

Initial, ne propusesem o abordare psihologica a imaginarului arhaic, insa, dupa inchegarea, cat de cat, a continutului, ni s-a parut mai potrivita sintagma ,,structuri cognitive ale imaginarului”. In primul rand, pentru ca nici un exeget al ontologiei arhaice n-ar fi putut evita sau neglija sincera parere, mai mult sau mai putin avizata in epoca, a comunitatilor academice, extrem de diversificate ca mod de concepere a lumii si de evaluare a ei, iar in al doilea rand, pentru ca o analiza pur epistemologica a imaginarului samanic sau creativ, nu ne-ar fi vindecat, nici pe de parte, setea de cunoastere a timpurilor stravechi, dar nici golul gnoseologic in care traim care, si asa, este destul de nesatisfacator. Aceasta fiindca simplul acces la informatia despre vechile culturi, neghidat de ratiune, n-ar multumi cititorul in plan explicativ.

Prezentarea intr-o asemenea maniera a unor informatii, ganduri si comentarii, cu sau fara concluzii, o consideram nu numai o modesta introducere intr-o lume a imaginarului de acest tip, dar si o argumentare, cu date istorice si logice, a premiselor cercetarii. Imbinand analiza imaginarului ontologic intre existenta si realitate, cu imaginarul cognitiv in Bhagavad-Gitā, cu cel ontologic al lui Patāñjali, sau cu apofatismul onto-epistemologic, consideram ca ne aducem o importanta contributie la descifrarea structurilor cognitive ale imaginarului arhaic.

Aranjamentul cronologic al ideilor a fost bine cantarit tocmai pentru a putea intelege ontologia sacrului si a imaginarului ontologic, a fizicii samanice si a celei cuantice, a psihologiei structurale a imaginarului samanic, fara de care, nicicand, n-am putea descifra arheologia psihica a ontologiei gandirii samanice. De la limbajul spiritual al culorilor la vindecarea prin culoare, la imaginarul abisal, la constiinta de sine, in viziunea lui Stefan Odobleja, la originile limbajului si asemanticii teologice, nu este decat un pas pana la valentele epistemologice ale imaginarului educational.

Cu asemenea ganduri am generat aceasta antologie de eseuri careia, pe langa aspectul informational, am incercat a-i grefa o montura stiintifica, repet, fara pretentia unui analist de factura epistemologica. Cartea se vrea a fi, precum a fost si vointa autorului, o culegere de eseuri de mitologie samanica si orientala, unele dintre ele publicate cu diverse ocazii, semnalate in carte. In ce masura ea prezinta interes pentru cititor, ramane la atitudinea acestuia.

Autorul

Cuvânt înainte PSIHOLOGIA STRUCTURILOR COGNITIVE ALE IMAGINARULUI ARHAIC

Sunt, probabil, doua cate doua, modalitatile de raportare la filosofiile ,,exotice”, in particular, la cea indiana si cea samanica. Mai intai: cat sunt ,,gandire” si cat ,,filosofie”. Aceasta, fie si spre a distinge intre stilul ,,oriental” si cel ,,grecesc”. Cel putin in limitele antichitatii.

Pentru asigurarea distinctiei, in lucru s-ar pune problema conceptului si a devenirii: filosofia/gandirea chineza, zice Anne Cheng, nu opereaza linear sau dialectic, ci in spirala.

Gandirea indiana, s-a spus, sta sub semnul lui akrôn. In al doilea rand: cum interpretam/traducem filosofiile orientale? Daca o facem imanentist, riscam inchiderea sau circularitatea. Daca le transpunem in limbajul european, ce mai ramane din ele? Totusi, orice interpretare este si integratoare. Poate ca, pierdem sensurile tainice, poate nu. Un usor agnosticism face sa nu putem raspunde. Dar riscul cel mai mic este acesta din urma. Mai bine, adica, e sa riscam pierderea cata este, decat sa lasam sa cada intre Europa si Asia o grea cortina.

De buna seama, Orientul e Orient, Occidentul este Occident, dar in deosebire de Kipling pentru care nu li-e dat sa se inteleaga, totusi, pot sa comunice. Cam in acelasi timp, citesc o lucrare, sa-i zic, de lectura imanentista si pe aceasta a lui Aurel Pera, asa zicand, de traducere sau transpunere, de interpretare. Ambele au virtuti, fiecare in felul sau. Aceasta, privitoare la Structurile cognitive ale imaginarului arhaic, care pare a fi o continuare a altor lucrari, insa de o alta structura, Ontologie si epistemologie in filosofia indiana, Mit si filosofie in India, este o foarte buna introducere in materie. Cel putin, pentru un european care vrea sa afle ceva despre filosofia indiana sau despre gandirea samanica, dar ca european.

Aria de cuprindere este mare, perspectiva de lectura insasi impunand-o: Timp-moarte-spatiu in imaginarul mitologic oriental, Imaginarul cognitiv in Bhagavad-Gitā si Sāmkhya-Karika, Ontologia sacrului si imaginarul ontologic, Imaginarul enteogenetic si intelepciunea samanica, Ontologia gandirii samanice si arheologia psihica etc. Cat insa poate fi vorba de asa ceva?

In text, Aurel Pera este precaut; titlurile sunt insa categorice: Imaginar si rationalitate, Imaginarul educational. Stiu ca istoricii religiei, prin urmare aceia de aplicatie fenomenologica, vorbesc de o ontologie arhaica. Nu cred ca e prea potrivit. Prin urmare, sugerez lui Aurel Pera sa specifice: teo-ontologia sau mito-ontologia, asa cum a incercat in Mit si filosofie in India. De altfel, in doua capitole, Psihologia imaginarului samanic si Psiho-ontica imaginarului creativ, se apropie mai mult de tema propusa.

Este doar o sugestie menita sa aduca o nuanta in plus. De altfel, lucrarea, asa cum a fost gandita, eseuri de mitologie samanica si orientala, este indeajuns de nuantata ca sugestia mea sa nu para o obiectie. La fel si in celelalte capitole care, altminteri, sunt bine, foarte bine facute. Dar si aici: mare atentie la termenii de ordonare: realism gnoseologic, imaginar onto-epistemologic, cosmogonic, model rationalist. Rationalismul, de buna seama, este concept istoriografic si inca, el tine de o pozitie sau alta. De aceea, pana si in Europa, termenul este folosit cu precautiuni. Cine mai este prea sigur ca filosofia moderna va fi fost rationalista, intr-o parte a ei, si empirista in alta?

Nu spun ca, metodologic, este o ineptie. Ci, doar, ca una e metoda, una e interpretarea si alta starea de a fi a referentialului. Din nou, daca am apasat poate prea mult pe aceste cateva expresii, interpretari, explicatia pe care o dau este aceea ca lucrarea este o reusita si prin aceea ca te provoaca. Lucrarile mediocre nu trezesc nici adversitati, nici entuziasmul. Cu atat mai putin provoaca. Cea a lui Aurel Pera provoaca si de aceea socotesc ca este o reusita, astfel incat, poate fi publicata cu succes si, de ce nu, poate fi luata in seama de Uniunea Scriitorilor.

Academician,

prof. univ. dr. Gheorghe VLADUTESCU

Despre autor

Aurel Pera