1740 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Lucrarea de faţă oferă o imagine comprehensivă şi exhaustivă asupra procesului socializării, în general, şi asupra specificului acestui proces în cadrul şcolii, în special. Aspectul ce merită subliniat, din punct de vedere teoretic, este abordarea acestui proces din perspectivă formativ – educativă, din poziţial unui pedagog ce-şi pune întrebări şi propune soluţii cu privire la modul în care socializarea în spaţiul şcolii poate deveni într-o mai mare măsură explicită, predominant voluntară, sistematică, coerentă, orientată către finalităţi determinate, cu privire la modul în care rezultatele şi efectele socializării pot fi optimizate, orientate pozitiv spre beneficiul atât al indivizilor (elevilor), cât şi a socialului (fie că se cheamă clasa de elevi sau societatea în ansamblu).
Prin aducerea în prim plan a rolului şcolii în socializarea indivizilor dar şi a specificului proceselor socializante ce au loc în şcoală, abordarea pe care o propunem se înscrie în paradigma
postmodernistă de interpretare a educaţiei. Noua paradigmă proclamă libertatea sensurilor, promovarea diversităţii, a detaliilor şi nuanţelor în explicarea realităţii sociale şi individuale, evitarea formulărilor rigide, raţionaliste, refuzând perspectiva epistemologică conform căreia ştiinţa stă pe o bază fermă de fapte observabilePerspectiva noastră de abordare doreşte să conştientizeze cadrele didactice, managerii şcolari, elevii, părinţii că atât pregătirea în plan
intelectual cât şi formarea în plan social reprezintă faţete ale aceluiaşi proces: formarea elevilor pentru viitor. A desfăşura activităţi cu rol socializator sau a-ţi proiecta activitatea la clasă, promovând într-o mai mare măsură interacţiunile sociale şi formarea la elevi a abilităţilor
sociale, nu poate avea decât efect pozitiv pentru toţi beneficiarii: elevi, profesori, clasa de elevi, şcoală, comunitate, societate. Fără a avea pretenţia că am epuizat repertoriul domeniilor de
analiză care ar fi fost interesant de investigat în problematica socializării prin intermediul şcolii, considerăm că prin concluziile la care am ajuns şi propunerile făcute am contribuit la o mai bună
cunoaştere a practicii socializării elevilor.
O carte despre socializare, în general, şi despre rolul particular al şcolii în socializarea tinerilor, în particular, este totdeauna binevenita, cu atât mai mult cu cât lucrările din spaţiul ştiinţelor educaţiei care abordeaza aceasta tematică sunt relativ rare.
Conceptul de socializare are o istorie sinuoasă şi contradictorie. Acest fapt se datorează, în mare masură, echivalenţei stabilite de A. Giddings între termenul german “vergesellschaftung” (asociere, integrare într-un sistem de relaţii sociale) cu cel englezesc de “socialization”, care a condus la considerarea socializării, cu precădere, ca proces de integrare în grupurile sociale, acest aspect reprezentând doar o dimesiune a procesului de socializare. Date fiind aspectele sale multiple şi complexitatea sa, procesul socializării este revendicat, în prezent, de mai multe domenii ştiinţifice – sociologie, psihologie socială, antropologie, etnografie, pedagogie, ceea ce face dificilă abordarea sa integrală într-o lucrare. Găsesc, de aceea, cu atât mai îndrăzneaţă opţiunea Adrianei Rîşnoveanu de a trata o astfel de problemă într-o manieră cvasimonografică, focalizată cu precadere pe analiza funcţiei socializatoare a şcolii. În ce măsură îşi realizează şcoala aceasta funcţie în condiţiile în care centrul de greutate al al activităţii şcolare îl constituie transmiterea cunoaşterii, adică funcţia cognitivă? Au profesorii conştiinţa clară a rolului socializator al şcolii şi al lor ca agenţi semnificativi în acest proces? Cum definesc şi cum înţeleg
cadrele didactice socializarea şi cum se reflectă acest lucru în practicile lor educaţionale? Există în şcoală acţiuni socializatoare explicite şi sistematice, în afara celor de tip instructiv şi ce pondere au ele? Care sunt practicile de socializare prezente în şcoala românească?
Iată doar câteva dintre întrebările cărora autoarea încearcă să le dea răspunsuri aşa cum rezultă ele dintr-o remarcabilă cercetare pe care a realizat-o.
Autoarea îşi întemeiază demersul pe constatarea, aproape generală, că preocupările şcolii pentru socializarea elevilor sunt marginale şi nu fac parte dintr-un proiect educaţional convingător.
Socializarea elevilor este, mai degrabă, rezultatul indirect şi insuficient conştientizat al activităţilor didactice realizate de profesori. În multe privinţe, socializarea elevilor se realizează în familie şi, mai ales, în mediile nonşcolare numite de J.Bruner antişcoli datorită efectelor lor nocive în plan educaţional.
Prin diversitatea ocaziilor de socializare prezente în clasa de elevi, şcoala constituie unul dintre agenţii de socializare cei mai semnificativi. Dar aceste resurse sunt utilizate şi valorificate incomplete şi unilateral, cu predilecţie în direcţia integrării şi conformării elevilor la sistemul normativ al culturii şcolii. Practicile de socializare sunt dominant normative şi, adesea, coercitive. Practicile care să dezvolte autonomia comportamentală, care să contribuie la construcţia identităţii sociale a elevului, să-l personalizeze în mediul şcolar şi social sunt relativ rare în şcoală. Autoarea a consacrat o analiză specială, în cartea pe care ne-o prezintă, uneia dintre valorile central care ar trebui sa fie intens prezentă în procesul de socializare a elevilor
şi anume „autonomia”, corelată cu spiritul critic şi creativ .
Este curios cât de puţin este conştientă şcoala de rolul său socializator, de amploarea şi importanţa acestuia. Investigând opinia profesorilor privind misiunea şcolii, autoarea constată că într-o proporţie de peste 90% dintre aceştia consideră că functia principală şi cea mai importantă a şcolii este cea cognitiva.
Adriana Rîşoveanu ne prezinta o carte care trateaza o tematica foarte actuală în care cititorul, fie el cercetător, cadru didactic, părinte, elev, dar şi decident în privinţa politicilor educaţionale, găseşte răspunsuri consistente şi argumentate la multe dintre problemele cu care se confruntă şcoala românească.
Cartea cuprinde o parte teoretică de o calitate indiscutabilă, dar şi analize remarcabile privind practicile şcolare de socializare. O recomand, de aceea, cu caldura cititorului, oricare ar fi acesta.
Prof.univ.dr. Emil Păun
Adriana Rîşnoveanu
Absolventă a Şcolii Normale „CAROL I”, Câmpulung Muscel (1994) şi a Facultăţii de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie (specializarea Pedagogie, Universitatea din Bucureşti, 1998).
Titlu de Master în „Măsurare şi evaluare educaţională” (Universitatea din Bucureşti, 1999).
Cadru didactic la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, în Departamentul de Management Militar şi de Pregătire a Personalului Didactic (1999 - prezent), titulară a cursurilor Teoria şi metodologia curriculumului, Teoria şi metodologia evaluării, Managementul organizaţiei şcolare.
Doctor în Ştiinţele Educaţiei (2010).
Coautoare a cărţilor Praxiologia educaţiei militare (2004), Didactica specialităţii (2005), Practică pedagogică. Ghid metodologic pentru formarea didactică iniţială (2009), Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”.
Studii şi articole publicate în revistele Educaţia Plus, Buletinul Universităţii Petrol şi Gaze, Ploieşti – Seria Ştiinţele Educaţiei, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Buletinul Ştiinţific al Universităţii Piteşti – Seria Ştiinţele Educaţiei, Revista Academiei Forţelor Terestre, Buletinul Ştiinţific al Academiei Forţelor Terestre etc.
Studii şi cercetări prezentate la conferinţe naţionale şi internaţionale (Educaţia Azi, conferinţa DPPD Universitatea din Bucureşti; Edu World, conferinţa DPPD Piteşti; Knowledge Based Organisation, conferinţa Academiei Forţelor Terestre, Sibiu; Knowledge is Power, conferinţa organizată de ASE Bucureşti, UNAp Bucureşti şi Asociaţia Project Management România, etc.)
International Journal of Traffic and Transportation Psychology
Psihologie
Arte si Multimedia
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator roman,   ... citeşte mai mult →
DAN SILVIU BOERESCU Dan-Silviu Boerescu (n. 28 martie 1963, Bucuresti) este un scriitor roman. A abs ... citeşte mai mult →