Fitotehnie - Vol. I - Cereale şi leguminoase pentru boabe

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-606-591-277-9

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 413

5780 RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.



Mai multe detalii Fitotehnie - Vol. I - Cereale şi leguminoase pentru boabe

Manualul de Fitotehnie este destinat, în principal, studenţilor facultăţilor din instituţiile de învăţământ superior agricol, fitotehnia fiind disciplină de profil în învăţământul agricol din toată lumea şi o componentă de bază a domeniilor ştiinţelor agricole. Manualul se adresează, în egală măsură, tuturor specialiştilor interesaţi în cunoaşterea celor mai importante elemente de biologie, ecologie şi tehnologie de cultivare a plantelor de cultură mare din România.
Acest Manual de Fitotehnie continuă tradiţia lucrărilor fitotehnice de amploare redactate în colaborare de profesorii de fitotehnie din centrele universitare cu profil agricol din România, începând cu manualele şi tratatele editate de Profesorii Nicolae Zamfirescu, Vasile Velican, Gheorghe Valuţă, Nicolae Săulescu, I.Safta, F.Canţăr (1959-1960 şi 1965), continuând cu manualele elaborate de Profesorii Gheorghe Bîlteanu, Alexandru Salontai, Constantin Vasilică, Florea Ciobanu, Ioan Borcean, Ioan Fazecaş, Victor Bârnaure (1979, 1983, 1991) şi cu manualele redactate de Profesorii Leon Sorin Muntean, Ioan Borcean, Mihail Axinte, Gheorghe Valentin Roman  (1995, 2001, 2003, 2006). 
Plantele de cultură mare (culturile de câmp) care fac obiectul fitotehniei (cereale; leguminoase pentru boabe; plante oleaginoase, textile, tuberculifere, rădăcinoase; tutun; hamei; plante medicinale şi aromatice) ocupă peste 70% din suprafaţa arabilă a României şi deţin o pondere însemnată între plantele cultivate pe glob. Ele asigură o mare parte din produsele necesare alimentaţiei oamenilor şi furajării animalelor, reprezentând şi o sursă importantă de materii prime pentru producerea de alte bunuri utile în viaţa zilnică a comunităţilor umane.
În redactarea manualului autorii au acordat o atenţie deosebită măsurilor tehnologice moderne, de înaltă productivitate, eficiente economic şi fără impact poluant asupra mediului, cu  costuri şi consumuri energetice reduse. Tehnologiile elaborate în manual au la bază cunoaşterea elementelor de biologia şi ecologia plantelor şi au în vedere punerea în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor aflaţi în cultură. S-au urmărit captarea cât mai eficientă a energiei solare şi sporirea randamentului fotosintetic de producere a biomasei utile, consumuri echilibrate de energie fosilă, îngrăşăminte chimice şi pesticide. Au fost avute în vedere şi transformările care au avut loc în ultimele decenii în agricultura şi spaţiul rural din România, în contextul tranziţiei de la economia centralizată spre economia de piaţă, al modificărilor în organizarea producţiei agricole şi în formele de proprietate din agricultură, al aderării la Uniunea Europeană şi al integrării treptate în structurile acesteia.

 

                                                                               Autorii

Despre autor

Gheorghe Valentin Roman

Inginer agronom (1969).  
Doctor in Agronomie (1974).
Profesor de Fitotehnie la Facultatea de Agricultura din Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti.
Membru corespondent al Academiei de Stiinte Agricole şi Silvice.
Titularul cursului de "Fitotehnie" la Facultatea de Agricultura din Bucuresti din anul 1990.
Preda cursul "Tehnologia obtinerii si valorificarii produselor vegetale" incepand din anul 2005, de la prima promotie a specializarii "Controlul si expertiza produselor alimentare", la Facultatea de Medicina Veterinara din USAMV Bucuresti. 

Valeriu Tabără

Prof. univ. dr. la Universitatea de Ştiinţe  Agricole şi medicină Veterinară a Banatului din Timişoara

Paul Pîrşan

Prof. univ. dr. la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara

Teodor Robu

Prof. univ. dr. la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi

Mihail Axinte

Prof. univ. dr. la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi 

Marin Ştefan

Prof. univ. dr. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Agricultură

Gavril Morar

Prof. univ. dr. la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca 

Solovăstru Cernea

Prof. univ. dr. la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Unde se găseşte

www.editurauniversitara.ro

Te-ar mai putea interesa şi..

Promoţii

Trimiterile preliminare ale instantelor din Romania la CJUE. Culegere adnotata de jurisprudenta (2007-2018) - Vol. I-X si Addenda

Trimiterile preliminare a..

Drept

54000 RON Detalii 830 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

ADRIAN SEVERIN ADRIAN SEVERIN Adrian Severin (n. 28 martie 1954 la Bucuresti) este un politician si diplomat r ... citeşte mai mult →