2890 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Lucrarea „Hotararea pilot in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”, autor Dna. Oana Surdescu, trateaza o tema de mare actualitate, avand in vedere rolul major pe care Curtea il joaca in protectia drepturilor omului pe continentul european si locul crescand al procedurii hotararii pilot in activitatea CEDO si in relatia organelor Consiliului Europei cu statele parti la Conventia din 1950 privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Este vorba de hotarari prin care Curtea identifica acele cauze numite repetitive, in care persoanele invoca aceleasi incalcari de catre statele parti la Conventie, in care Curtea identifica existenta unor disfunctionalitati in legislatie, in aplicarea acesteia, in functionarea justitiei sau a administratiei si ofera statului orientari clare cu privire la modul in care poate sa elimine aceste disfunctionalitati si sa asigure solutionarea cazurilor in plan intern.
Se intelege interesul pe care o asemenea analiza, pe care lucrarea o ofera din belsug, pentru cei care, in Romania, urmaresc activitatea legata de plangerile la CEDO-judecatori, avocati, dar si persoanele interesate, precum si pentru lumea universitara-profesori, studenti care se pregatesc sa apere drepturile omului in cele mai diverse domenii.
Lucrarea este bazata pe o practica bogata a deciziilor CEDO privind hotararile pilot referitoare la numeroase state de pe continent. Desi aceste hotarari privesc mai mult state din Europa Centrala si de Est (Federatia Rusa, Polonia, Slovenia, Republica Moldova, Turcia si desigur Romania), ceea ce se explica prin deficitul de democratie, unele din ele se refera la state cu democratii consolidate (Italia, Germania, Marea Britanie). Intre cauzele care duc la plangerile repetitive, sunt analizate: disfunctionalitati ale legislatiei; aplicarea defectuoasa a legilor; practici interne contrare legilor si prevederilor Conventiei; neexecutarea hotararilor instantelor judecatoresti nationale; durata excesiva a procedurii judiciare.
Autoarea trateaza in mod detaliat obiectivele urmarite prin hotararile pilot: de a ajuta statele parti sa-si indeplineasca rolul care le revine in aplicarea Conventiei, avand in vedere rolul subsidiar al CEDO; de a imbunatati protectia drepturilor omului la nivel national; de a asigura remediul cel mai rapid pentru incalcari, repararea cea mai rapida si eficienta a prejudiciului cauzat persoanelor; de a grabi rezolvarea problemelor structurale sau sistemice care stau la originea cauzelor repetitive. Sunt subliniate pe drept cuvant efectele pozitive ale hotararilor pilot: evita condamnari in cascada ale statelor in cauza; reclamantii obtin mai repede repunerea in drepturi; beneficiaza si persoane care nu au introdus actiuni in justitie, dar au o situatie identica; se descongestioneaza activitatea Curtii.
Este prezentata cu atentie procedura adoptarii hotararilor pilot, pe care cazurile prezentate o ilustreaza pe deplin, prin alegerea uneia sau mai multor cauze cu caracter repetitiv, apoi judecarea acestor cauze pe fond si totodata evidentierea disfunctionalitatilor care le determina, tinand seama de numarul plangerilor aflate deja pe rolul Curtii si de numarul celor care ar putea prezenta plangeri similare, terminand cu oferirea de solutii orientative pe care statul in cauza le poate urma pentru eliminarea disfunctionalitatilor.
Unele hotarari pilot includ si suspendarea examinarii plangerilor respective pe o perioada de timp care se lasa statului in cauza, pentru a pune in aplicare masurile cu caracter general pentru rezolvarea cazurilor respective; la finele acestei perioade, Curtea examineaza masurile adoptate si eficienta lor, iar daca ele au dus la rezolvarea cazurilor aflate pe rolul sau ia nota de ele si le radiaza de pe rol.
Autoarea prezinta cu mult curaj si opinii personale privind rolul si eficienta procedurii pilot, pe care o prezinta ca o etapa importanta in activitatea Curtii, in stransa legatura cu reformarea sistemului de protectie a drepturilor omului in cadrul Consiliului Europei, pentru a-l face mai eficient si a raspunde numarului crescand de plangeri.
Lucrarea prezinta un interes deosebit datorita numarului mare de hotarari ale Curtii, prezentate in extenso si unele comentate. Un loc aparte revine prezentarii hotararilor referitoare la Romania, a evolutiei acestora (Faimblat 2009, Katz 2009, Viasu 2008), culminand cu hotararea in cauza Maria Atanasiu si altii din 2010, prezentata pe larg impreuna cu legislatia aplicabila si hotararile succesive ale instantelor romane, precum si cu o analiza de drept comparat cu privire la modul in care au rezolvat problema proprietatilor confiscate in trecut alte state europene.
Hotararea pilot in cauza Maria Atanasiu si altii c. Romaniei, adoptata la 12 octombrie 2010, cuprinde si hotararea de a suspenda pe o perioada de 18 luni de la ramanerea sa definitiva(la trei luni de la adoptare) examinarea tuturor plangerilor decurgand din problematica restituirii sau a compensarii pentru dreptul de proprietate, timp acordat guvernului roman pentru a lua masurile necesare de rezolvare interna a cauzelor respective.
Autoarea se intemeiaza pe o bibliografie bogata si recenta, incluzand intre altele lucrari valoroase ale judecatorilor romani la Curte-actualul judecator Corneliu Barsan si primul judecator Marin Voicu, ale unui mare specialist in analiza activitatii Curtii, Vincent Berger si ale altor juristi de marca romani si straini.
Este o lucrare care raspunde unor preocupari actuale certe, pe care o recomand cu caldura.
Dr. Ion Diaconu
Oana Surdescu
Revista Forumul Judecatorilor
Contabilitate
Stiinte tehnice
Economie generala
Limbi si literaturi straine
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Nicolae Iorga Nicolae Iorga a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →
GABRIEL ANDREESCU Gabriel Andreescu este profesor asociat la Facultatea de Stiinte Politi ... citeşte mai mult →