Fundamentele managementului organizaţiei

Fundamentele managementului organizaţiei

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 978-973-749-448-1

  • Anul publicării:

    Ediţia: 1

    Pagini: 416

4817 RON

Disponibilitate: în stoc



Mai multe detalii Fundamentele managementului organizaţiei

Prezenta lucrare, FUNDAMENTELE MANAGEMENTULUI ORGANIZAŢIEI, reuneşte fondul esenţial de cunoştinţe teoretice referitoare la managementul organizaţiei, absolut necesar înţelegerii şi parcticării unui management profesionist în toate tipurile de organizaţii. Volumul furnizează organizaţiilor, în special celor economice, suportul ştiinţific managerial pentru dezvoltarea unei funcţionale şi performante economii de piaţă în România, în concordanţă cu abordările şi practicile din Uniunea Europeană şi cu cerinţele trecerii la economia bazată pe cunoştinţe. Prin elaborarea sa, autorii au avut în vedere realizarea următoarelor obiective principale: - prezentarea fondului principal de cunoştinţe ce constituie conţinutul managementului profesionist al organizaţiei; - reliefarea principalelor elemente teoretice aplicabile cu prioritate în managementul organizaţiei din România în condiţiile economiei moderne; - punerea la dispoziţia managerilor, întreprinzătorilor, specialiştilor şi studenţilor a unui set de studii de caz, referitoare la componente majore ale managementului organizaţiei; - facilitarea formării unei concepţii manageriale moderne la nivelul managerilor, întreprinzătorilor şi specialiştilor, necesară funcţionării şi dezvoltării de companii performante şi sustenabile, în contextul accelerării trecerii la economia bazată pe cunoştinţe; - formarea şi dezvoltarea de comportamente manageriale raţionale şi eficace la cei ce participă la procesele de management. Volumul este structurat în şapte capitole ce tratează problematica de bază a managementului: procesul, funcţiile şi principiile managementului, tipologia şi caracteristicile organizaţiei, întreprinzătorii şi managerii, mediul ambiant al organizaţiei, strategia şi politica organizaţiei, sistemul managerial şi subsistemele sale - decizional, informaţional, metodologic, structural-organizatoric şi de resurse umane -, cultura organizaţională, creativitatea şi managementul resurselor umane, managerii şi leadershipul. Acest volum reprezintă rezultatul unor importante acumulări şi eforturi realizate de cei doi autori în ultimele trei decenii, atât în ţară, cât şi în străinătate (SUA, Franţa, Japonia, Belgia, Germania, Suedia, Spania, Italia, Canada etc.), fiind conceput prin prisma cerinţelor şi specificităţii întreprinderilor din România. Volumul este editat într-o concepţie şi un design corespunzătoare standardelor occidentale, care sunt de natură să faciliteze înţelegerea şi percepţia complexelor concepte şi abordări prezentate şi să contribuie la familiarizarea cititorilor din România cu modul de abordare şi know-how internaţional în acest domeniu Principalii beneficiari ai lucrării sunt managerii şi întreprinzătorii, economiştii şi inginerii din societăţi comerciale, companii naţionale şi structuri ale administraţiei centrale şi locale. În egală măsură, volumul se adresează studenţilor din învăţământul economic, tehnic, juridic, psihosociologic şi informatic, care studiază ca disciplina de bază sau complementară managementul organizaţiei Fireşte, autorii sunt conştienţi că, în ciuda eforturilor intense depuse, lucrarea este departe de a fi perfectă. În consecinţă, suntem receptivi la sugestiile şi observaţiile constructive ale cititorilor, ce vor fi foarte utile pentru viitoarea ediţie. În final, aducem mulţumirile noastre editurii care a asigurat publicarea acestei lucrări ce corespunde unor stringente necesităţi ale întreprinderilor şi învăţământului universitar din România. Prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu

Despre autor

Ovidiu Nicolescu

Ion Verboncu

Profesor universitar emerit la Academia de Studii Economice din București, s-a născut la 11 iulie 1953 în Tismana, județul Gorj și este absolvent al Facultății de Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor, ca șef de promoție, în 1976. A parcurs toate treptele universitare, de la asistent la profesor universitar, la catedra de Management din cadrul Facultății de Management. Din 2018 este Doctor Honoris Causa al Universității Cooperatist-Comerciale din Chișinău. Cele peste patru decenii de carieră universitară s-au concretizat în realizări notabile în domeniul cercetării științifice (inclusiv cercetare pentru învățământ), didactică, profesională și al serviciilor aduse comunității academice.

Cercetarea științifică s-a materializat în publicarea a peste 270 de articole de specialitate din care, mai mult de jumătate, sunt indexate Web of Science și BDI ori în volumele unor manifestări științifice internaționale.

Activitatea didactică și profesională cuprinde  numeroase cărți de management, ca autor unic (Cum conducem? Între amatorism și profesionalism; Reproiectarea managerială a organizației; Management & manageri; Știm să conducem?; Managementul strategic al organizațiilor publice ș.a.), coordonator unic și autor principal (Management. Eficiență, eficacitate, performanțe; Management public; Management și performanțe etc.), al doilea autor (precum Fundamentele managementului organizației; Metodologii manageriale), coordonator și autor (Dicționar de management; Abordări moderne în economia și managementul organizației etc.) și coautor în volume de referință pentru managementul românesc (Strategii manageriale de firmă; Sisteme, metode și tehnici de management; Sistemul decizional al firmei; Managerii și managementul resurselor umane; Contribuții la crearea unui model românesc de management ș.a.).

Unde se găseşte

  • Anticariat online
  • SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti

  • SC Astro Impex SRL- Bucuresti

  • SC Nicol Cart SRL – Bucuresti

  • SC Larry Cart SRL – Bucuresti

  • SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti

  • SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti

  • SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti

  • SC Maricom 94 SRL – Bucuresti

  • SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti

Te-ar mai putea interesa şi..

Promoţii

Trimiterile preliminare ale instantelor din Romania la CJUE. Culegere adnotata de jurisprudenta (2007-2018) - Vol. I-X si Addenda

Trimiterile preliminare a..

Drept

54000 RON Detalii 830 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

RALUCA URSACHI RALUCA URSACHI Raluca Ursachi este doctorand in stiinte politice la Université Paris 1 P ... citeşte mai mult →