2890 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Noi am început să construim România altfel!
Andrei Bădin, un tânăr plin de idealuri şi vise de la Liceul Cervantes din Bucureşti, a crezut în soarta ideilor bune în urmă cu doi ani, când a decis să găsească modele şi valori cu care să înlocuiască tonul pestriţ şi panicard al vorbitorilor de televiziune. A imaginat concepte, strategii şi metode, pe care le-a închis în paginile unui proiect cu care avea să-i câştige încrederea A.S.R. Principelui Radu al României, care i-a acordat Înaltul său Patronaj. Andrei a aşteptat în culisele teatrelor până când actorii au avut timp să-l asculte, a măsurat holurile instituţiilor sau sălile muzeelor până când cineva avea să-i spună, invariabil şi cu toată inima, că îl ajută. Aşa se face că Dan Puric a venit la Cervantes să le vorbească adolescenţilor despre demnitate şi identitate, iar Victor Rebengiuc a sedus generaţia tânără cu o poveste despre firesc şi modestie. Cu titlul: "Mândri de clasa noastră, de şcoala noastră, de ţara noastră, Noi am început să construim!", proiectul şi-a propus să schimbe centrul de interes al unor copii către ceva constructiv, eventual să le schimbe şi direcţia, oferindu-le posibilitatea de a alege.
"Ar fi interesant să poţi educa tânărul, să-i lărgeşti orizontul, dar, în acelaşi timp, să-l laşi să aleagă. Să nu fie necesar să-l forţezi. Nici măcar în Casa Domnului nu trebuie să-l duci cu forţa. Va simţi el singur momentul în care va trebui să fie acolo ... el singur, cu El. Dacă nu vrei să-l asculţi pe Florin Chilian, dacă nu vrei să participi la un workshop despre legarea cărţilor, dacă nu vrei să participi la o seară de balet, să asculţi un cvartet, să te familiarizezi cu muzica clasică, nu trebuie sa vii, nu eşti obligat. Poate te interesează mai degrabă etică şi fiscalitate, fraudă... Am lăsat această libertate şi am observat că ei au primit acest lucru cu o mare seriozitate şi cu foarte multă maturitate". (TVR Cultural - Rubrica „Bursa talentelor”)
Profesori universitari, jurnalişti sau staruri ale tinerei generaţii le-au vorbit tinerilor despre posibilitatea de a alege. Proiectul, care s-a bucurat de un real succes pe site-ul European eTwinning, a căpătat amploare internaţională, o dată cu nişte parteneri de nădejde din Spania, Franţa, Polonia, Italia, sau Turcia.
Şi un amănunt deosebit de important: acest proiect a avut buget zero. Fiecare dintre participanţi a acceptat invitaţia de a se alătura proiectului „Pro-bono”!
„Andrei a reuşit să reconstruiască o parte din România. Cea din liceul lui. Prin exemplul pozitiv, prin curaj, prin tenacitate, răbdare, seriozitate şi disciplină, calităţi pe care şi le-a însuşit făcând sport de performanţă: 13 ani în sala de sport, are Centura neagră cu 1 DAN, este multiplu campion naţional, campion european în 2008 - Italia şi medaliat cu bronz la Campionatul Mondial WGKF – 2010, Cascais - Portugalia.”
Premisele întregului demers sunt explicate cu multă luciditate de Andrei, încă din primele pagini ale cărţii la a cărei lansare sunteţi invitaţi, eveniment care închide, luna aceasta, după doi ani de muncă, întregul proiect:
“E greu de prezis viitorul unei generaţii care produce atâta controversă. Judecaţi si îndemnaţi să “vedem” ceea ce “trebuie”, evaluaţi sever de un sistem la rându-i nesigur de propriile-i valori, etichetati drept “copii problemă” şi consumatori de substanţe legale, uitaţi total - poate din cauza lipsei de productivitate, cum am putea să fim tineri, să fim mândri, să contăm…? Televizorul este uneori o simplă piesă din malaxorul care macină demnitatea poporului român: interesul public pare un imperativ naiv, înlocuit cu poveşti mai comerciale care denigrează, de regulă, cele câteva categorii în care ne puseserăm nădejdea: artiştii, aceşti “prestatori de servicii culturale”, care ard pe scenă pentru un public ce se înghesuie în săli încă reci şi învechite; profesorii, care se dedică misiunii lor fără să aştepte altă răsplată în afară de recunoaşterea valorii lor; medicii - care salvează vieţi fără a li se recunoaşte dăruirea; studenţii care se instruiesc în universităţi internaţionale şi care revin dornici să se implice, dar care află acasă că sunt supra-calificaţi sau că posturile au fost deja împărţite de decidenţi corupţi; oamenii care încearcă să trăiască la un standard al secolului XXI, urmărind cu deznădejde spectacolul extravagant al unei clase politice corupte...”
Andrei Bădin L.
Economie generala
Stiinte tehnice
Istoria economiei
Carte Preuniversitara
Limbi si literaturi straine
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator roman,   ... citeşte mai mult →
GABRIEL ANDREESCU Gabriel Andreescu este profesor asociat la Facultatea de Stiinte Politi ... citeşte mai mult →