1400 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Se spune despre cei ce traiesc sub cerurile nordului ca, atunci cand privesc spre feericele jocuri de lumini ale aurorei, se bucura si sunt convinsi ca zeii le vorbesc. Poate printre ei sunt si unii care chiar inteleg graiurile zeilor iar asta ar fi si explicatia pentru acele cunostinte la care nu am ajuns prin stiinta experimentala, ci numai prin iluminare, pe caile stiintelor revelate.
Acestea erau gandurile care m-au inconjurat dupa a treia lectura a volumului: Intre expresie si adevar, un volum de cugetari si definitii aforistice, scris intre anii 2013–2016 de Alexandra Mihalache. Dar de ce a fost nevoie de trei lecturi? Aici ar fi cate ceva de povestit.
Desi nu am scris niciodata aforisme sunt un cititor exersat in domeniu nu numai pentru faptul ca am citit zeci de volume de acest gen, dar si pentru ca in asociatia literara din care fac parte am privilegiul de a fi coleg si chiar bun prieten cu Dr. Dorel Schor, considerat pe buna dreptate cel mai performant creator de aforisme pe plan mondial. Cine nu ma crede poate verifica afirmatia in aproape orice publicatie de limba romana de pe oricare dintre meridianele sau paralele acestei planete. Oricum, faptul ca sunt in contact direct cu fenomenul, ma face sa fiu foarte prudent cu acest gen de creatie. Un gen aparent facil dar in realitate extrem de dificil deoarece autorul trebuie sa condenseze intr-o singura fraza, bine gandita si scrisa, o intreaga poveste de viata, ba, mai mult trebuie sa incheie cu un invatamant, o poanta cand vorbim de aforismul ironic, sau cu o concluzie memorabila, cu impact educativ, moral ori didactic.
Greu, foarte greu, insa pentru ca, asa cum am spus, esti sedus de o anumita aparenta, o multime de condeieri isi incearca norocul. Iar cum norocul in creatie, vorbind la modul general, nu este o conditie definitorie, rezultatele sunt de cele mai multe ori absolut dezamagitoare. Mai ales pentru doamnele care pasesc pe aceasta cale reusind sa puna pe hartie si, din pacate, de multe ori si sub ochii cititorilor tot felul de platitudini siropoase, pseudointelectuale, de o banalitate exasperanta, dar foarte pretioase si pline de false dureri despre soarta cruda a omenirii. In fine, nu insist fiindca multi dintre noi au avut deja nesansa de a citi asa ceva.
Prin urmare, prima lectura a cartii mi-a provocat o oarecare uimire. Nu credeam ca este posibil ca o tanara sa poata scrie in acest fel profund, dovedind nu numai cultura ci si mult spirit de analiza, o remarcabila putere de sinteza dar si un fel, elegant si fermecator, de a pune in cuvant gandurile ei. A doua lectura devenise necesara, iar a treia la fel, pentru ca, biet om fiind, nu am pretentia ca inteleg totul fara un timp al gandirii pe subiect, o vreme de reflexie asupra temei. Dar nu mi s-a parut ca am pierdut nimic, dimpotriva, am convingerea ca am avut multe de invatat din paginile cartii.
Pe autoare am cunoscut-o anul trecut cu prilejul festivalului de umor de la Braila dar aceasta numai din vina mea, deoarece ea facuse tot posibilul pentru a fi cunoscuta si recunoscuta in lumea literara incepand cu debutul din anul 1999, la numai treisprezece ani, cu cele trei volume de poezie, cu prezenta in culegeri si antologii cu multiplele colaborari la reviste si publicatii din spatiul virtual sau din cele clasice, editate pe din ce in ce mai restrictiva hartie, dar si prin Premiul Fundatiei Naji Naaman (Liban) pentru creativitate, mai, 2014 (grupaj de aforisme!!). Un “amanunt” de natura sa ma convinga de faptul ca opiniile mele sunt impartasite si de alti oameni, in mod sigur mai priceputi decat mine.
Nu voi spune nimic despre poeziile Alexandrei Mihalache, desi nu pot trece peste subiect fara sa indemn cititorii sa-si bucure sufletul citind macar una dintre ele.
Sunt convins ca vor mai dori sa citeasca si daca, la un moment dat, devin dependenti sa nu se teama. Este singura dependenta de care poti abuza pe tot timpul vietii deoarece rezultatul este doar o inaltare spirituala, nu doar parjolul de sete matinala.
Dar oare despre ce ne vorbeste autoarea in acest volum de aforisme pe care l-a conceput, in limitele stricte ale valorii, precum acel vestit recipient cu parfum de calitate care nu poate fi prezentat decat intr-un recipient modest ca volum. Simplu! Despre noi, despre viata noastra asa cum este ea, respectiv despre timp, oameni, credinte, despre sfintele noastre pacate cele de zi cu zi, dar si despre cum am putea fi mai buni, mai intelepti, doar daca ne-am dori asa ceva. Hmm, dar acestea sunt temele filosofice abordate de la inceputurile civilizatiei si despre care au vorbit marii intelepti ai acestei lumi, ar putea spune orice carcotas de serviciu! Eu unul insa nu-i consider ca facand parte din acest segment, al filosofilor, pe acei creatori care au umplut mii de pagini, asasinand zadarnic padurile, cu ineptii invelite in cuvinte pe care nici ei nu le inteleg, asumandu-si prin frauda titluri academice cu pretentii.
Alexandra vorbeste in cuvinte frumoase si simple despre acele adevaruri fundamentale care nelinistesc specia de la inceputurile ei, folosind cu maiestrie tehnica aforismului, singura in masura sa faca memorabila o invatatura, ba mai mult sa o implice si in planul emotional, ceea ce ii da un plus de greutate in balanta cunoasterii.
Ma voi folosi doar de cateva exemple pentru a-mi augmenta spusele. Fara vreo selectie speciala, fara o alegere, deoarece indemn orice cititor care are norocul de a deschide aceasta carte sa o citeasca atent de la prima la ultima fila.
Aflam astfel in capitolul: Intunericul adevarului (pacatele omului pe care le stim foarte bine cu totii, avaritia, alcoolismul, egoismul, viclenia, falsitatea, invidia, lenea, minciuna si multe altele) ca: Nu avarul este stapanul banului, ci banul este stapanul avarului. Parca am mai auzit asta prin scripturi desi suna putin altfel: Unde iti sunt averile acolo iti afli si sufletul, dar parca nu era atat de explicita, iar de respectat, hai sa fim seriosi, cine mai ia in serios cuvantul biblic! Suntem doar, iremediabil, liber cugetatori iar interdictiile ne submineaza libertatea despre care ne place sa vorbim atat de mult. Numai ca, la infricosata judecata nu vorbele vor atarna greu ci faptele, Iar ele…
In primul capitol, intitulat: Lumina expresiei putem citi: Fiecare om te vede in felul sau. Dar sunt si oameni care nu te vad. Sa fie oare o lovitura nedreapta data paranoiei care ne bantuie clipa de clipa, sau doar o atentionare asupra faptului ca un EU supra-gonflat nu este decat efectul trufiei cea repede zamislitoare de dispret fata de semeni devenind astfel pacat fundamental mentionat si el in scripturi la pasajul despre auto-confectionarea chipului cioplit. Avem prilejul sa ne gandim…
Am citit tot in capitolul: Lumina expresiei, precum ca: Teama e starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne elibereaza. Doar pentru ca lecturile tineretii ma mai insotesc inca, mi-am adus aminte de Dino Buzatti, cel care scrisese prin anii ’70 Desertul Tatarilor una din acele carti care te pun pe ganduri narand o poveste, un produs al fictiunii, inspaimantator insa prin mesajul sau extrem de realist, subtil filtrat prin genialitatea textului. O fi vorba oare despre spaimele induse de propriile noastre slabiciuni sau de cele infiltrate cu perfidie in fiecare pe toate canalele media.
Fiindca si prima dar si celelalte au acelasi efect: alienarea! Zavorarea eu-lui intr-o temnita mai cumplita decat oricare alta, inclusiv cele prezentate in filmele facute de regizori sadici, frica de a fi tu insuti si transformarea fiintei nascuta libera intr-un sclav perfect manipulabil in orice directie doreste stapanul.
Care stapan? Daca reusesti sa-ti pui intrebarea inseamna ca nu ai citit zadarnic. Cartea, inteligent structurata pe capitole, ocoleste astfel inerenta inhibitie, de neevitat atunci cand lecturam multe creatii de acelasi gen, permitandu-ne sa ne focalizam pe subiecte diferite aflate in pagini diferite.
Dar, pentru o mai buna si absolut necesara intelegere a textelor ar fi bine ca lectura sa fie administrata precum acele misterioase remedii homeopatice, in doze foarte mici, la intervale regulate de timp. In final, recomand oricarui fericit cititor caruia ii reuseste lecturarea intregului volum, sa memoreze unul, maximum doua, aforisme iar la prima intalnire cu prietenii sa-l lanseze ca subiect de discutie. Va constata cu uimire ca amicii il vor privi cu invidie, iar sotia cu alti ochi. Iar daca nu are sotie cu atat mai bine pentru el…
Mihai Batog-Bujenita
Alexandra Mihalache
Matematica
Economie generala
Geografie
Economie generala
Limba si literatura romana
Informatica
Psihologie
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator roman,   ... citeşte mai mult →
ELSA BERNARD Professeur agrégé des Facultés de Droit, Institut d’& ... citeşte mai mult →