7000 RON
Disponibilitate: în stoc
Lucrarea de fata reprezinta a doua editie a comentariului legii administratiei publice locale, realizat de domnul conferentiar universitar Mihai Cristian Apostolache. Pentru noi, autorul reprezinta nu doar fostul nostru doctorand, ci si una dintre cele mai reusite realizari pe care misiunea de dascal universitar, conducator de doctorat, ne‑a invrednicit sa le avem. Am invatat de la marii nostri profesori ca asumarea unei teme ca subiect de cercetare in pregatirea doctorala reprezinta un obiectiv pe care ti‑l asumi nu doar in anii in care iti desavarsesti doctoratul, ci pentru intreaga cariera academica, in care trebuie sa reprezinti si sa ramai un reper pentru doctrina consacrata institutiei juridice care a reprezentat subiectul tezei de doctorat. Autorul acestei lucrari dovedeste ca si‑a insusit cu toata responsabilitatea un asemenea indemn, dat fiind faptul ca teza sa de doctorat a fost consacrata institutiei primarului in Romania si in unele state membre ale Uniunii Europene.
Primarul reprezinta o componenta a administratiei publice locale. Intelegerea lui implica cunoasterea intregului sistem al administratiei publice locale, a principiilor care o guverneaza, a raporturilor cu celelalte autoritati publice si cu cetatenii si a competentei pe care o exercita.
Un comentariu al legii‑cadru a administratiei publice locale valideaza o asemenea intelegere si o confirma, in egala masura. Lucrarea elaborata de fostul nostru doctorand exceleaza din mai multe puncte de vedere.
In primul rand, sub aspect teoretic, autorul ei face dovada intelegerii literei si spiritului legii organice a administratiei publice locale, in perspectiva evolutiei sale, avand in vedere frecventele modificari care i se aduc si pe care Mihai Apostolache le analizeaza temeinic, critic, adeseori, propunand, cand este cazul, solutii care se impun in viitor. Autorul intra in dialog cu alti specialisti, ale caror opinii le impartaseste, sau, dimpotriva, le respinge in mod argumentat.
Un al doilea aspect care confera certa valoare lucrarii este raportarea la jurisprudenta, atat a instantelor judecatoresti nationale si europene, cat si a Curtii Constitutionale.
In al treilea rand, subliniem spiritul deschis, integrator in care isi concepe lucrarea. Administratia publica locala este, in ultima instanta, o componenta a administratiei publice, in ansamblul sau, care, la randul ei, reprezinta un segment al puterii executive, una din cele trei puteri in stat, ale carei separare si echilibru sunt statuate prin art. 1 alin. 4 al legii fundamentale. Din aceasta perspectiva, analiza administratiei locale nu se poate realiza izolat, ci prin raportare la intreaga arhitectura institutionala consacrata de actualul sistem constitutional si legal.
O calitate insemnata a lucrarii o reprezinta si relevarea, in permanenta, a semnificatiei apartenentei Romaniei la Uniunea Europeana, astfel ca subtilitatea unor interpretari si forta lor, in egala masura, nu pot ignora un asemenea statut.
Autorul acestei lucrari nu este, nici pe departe, un comentator lipsit de curaj in a se exprima. El critica, in mod vehement chiar, solutii legislative nelegitime prin modul in care incalca principiile constitutionale, statutul sau regimul unor institutii juridice si regulile, de ansamblu, ale statului de drept.
Din multele discutii care se pot face pe aceasta tema, ne oprim la cele care privesc mutatiile produse in regimul juridic al raspunderii autoritatilor autonome locale si al personalului care isi desfasoara activitatea in cadrul acestora. Avem in vedere intentia, rezultata din substanta reglementarii actuale, de a transfera greutatea raspunderii pe umerii functionarilor publici sau contractuali, cu consecinta exonerarii de raspundere a alesilor locali.
La fel de discutabile sunt, in opinia autorului, si fluctuatiile cu privire la modul de alegere a unor autoritati, precum primarul sau presedintele consiliului judetean, sau precaritatea declararii, prin lege, a prefectului ca inalt functionar public, caruia ii este interzisa apartenenta politica, in vreme ce realitatile contrazic vehement prevederile legale.
Incheiem prin a ne exprima satisfactia cu privire la aceasta lucrare, care, suntem convinsi ca va fi urmata si de alte editii viitoare. In perspectiva previzibila a elaborarii unui Cod administrativ, sugeram autorului sa‑si propuna, inca de pe acum, realizarea unui comentariu al intregii parti a acestuia consacrata administratiei publice locale, singur sau ca membru al unor colective care sa elaboreze un comentariu al intregului act normativ.
Prezenta lucrare reprezinta, in opinia noastra, o sursa de inspiratie, un indrumar valoros pentru cei care fie isi desfasoara activitatea in administratia publica locala, fie se pregatesc sa ocupe diferite functii in cadrul acesteia. In egala masura, suntem increzatori ca ea va reprezenta o lucrare de referinta pentru toti cei care, ca teoreticieni sau practicieni, sunt implicati in derularea fenomenului administrativ in Romania.
Profesor universitar doctor Verginia Vedinas
Membru asociat al Academiei
Oamenilor de Stiinta
Presedinte al Institutului de Stiinte Administrative “Paul Negulescu”
Cuvant inainte /7
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 ‑ comentata si adnotata/11
Capitolul I. Dispozitii generale/18
Capitolul II. Consiliile locale/144
Capitolul III. Primarul si viceprimarul/275
Capitolul IV. Institutiile, serviciile publice de interes local si aparatul de specialitate al primarului/364
Capitolul V. Administratia publica a municipiului Bucuresti/372
Capitolul VI. Consiliul judetean/383
Capitolul VII. Initiativa cetateneasca/427
Capitolul VIII. Administratorul public/433
CAPITOLUL IX. Actele autoritatilor administratiei publice locale si comunicarea acestora /441
Capitolul X. Secretarii unitatilor administrativ‑teritoriale/453
Capitolul XI. Contraventii si sanctiuni/467
Capitolul XII. Bunuri si lucrari publice/471
Capitolul XIII. Dispozitii tranzitorii si finale/489
Bibliografie /515
Mihai Cristian Apostolache
Educatie fizica si sport
Economie generala
Matematica
Limbi si literaturi straine
Economie generala
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Nicolae Iorga Nicolae Iorga a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →
CATALIN TOLONTAN Catalin Tolontan este unul din cei mai cunoscuti jurnalisti romani de sport, red ... citeşte mai mult →