Proza lui Ioan Slavici si Ion Agarbiceanu

Mai multe detalii Proza lui Ioan Slavici si Ion Agarbiceanu

Lucrarea de fata este doar o incercare de a surprinde aspecte,  din proza celor doi scriitori, Ioan Slavici si Ion Agarbiceanu, care ar putea fi o provocare pentru un cititor contemporan lipsit de timp si de interes pentru lucruri asa‑zis prafuite si vetuste, in ciuda calificarii acestor autori ca fiind „mari prozatori”, respectiv „mari creatori” ai literaturii romane. De asemenea nu este lipsit de interes faptul ca, o noua preocupare si o deschidere critica, usor analitica, nu reprezinta nicicand un fapt chiar de neglijat.

In incercarea de a adanci analiza caracterologica si, nu in ultimul rand de a surprinde profunzimile sufletesti ale perso­najelor, aceasta lucrare pune in paralel destine si eroi, care au fortat limitele impuse de canon, de lege, de obisnuinta si de acel „comun” care cenzureaza individualitatea, promovand identitatea. Fie ca sunt invingatori sau invinsi, eroii acestia ascund in strafundul lor o forta, care, canalizata in a le sluji mintii si sufletului, scoate la lumina disimulat, naiv, crispat sau vulcanic, trasaturi si particularitati specifice care sunt departe de a‑i cataloga drept niste tarani lipsiti de talent speculativ sau de modernism. O analiza atenta nu suprima aceste valente, ci dimpotriva chiar le supraliciteaza, tocmai pentru a le face vizibile. Cata forta trebuie sa fi fost intr‑o Marta, care reuseste sa schimbe o mentalitate, chiar daca numai a familiei ei, cand modelul general acceptat avea forta si siguranta ghilotinei? Reusita ei este nu una ascunsa, ci una afisata si recunoscuta public. Cata tarie trebuie sa aiba o Persida pentru a‑si finaliza „drumul”, pe care nu i‑l asigurase nimeni, si nu avea certitudinea reusitei, si totusi calca pe el si pe propria mandrie, pentru ca ea crede in mintea si in inima sa? Dar Ana, care „vede”, insa este doar o femeie, si incearca sa protejeze orgoliul masculin al lui Ghita, pierdut printre meandrele gloriei desarte? etc. Pornind de la aceasta pozitionare, in linie analitica, lucrarea este gandita in felul urmator:

Partea I, „Varstele erosului”, este o privire retrospectiva asupra acestui subiect, trecand prin cateva din textele slaviciene care sa justifice aceasta selectie.

Capitolul I: „Gura satului”, „Inocenta aparent supusa, iubirea candida, transfiguratoare”. Centrul interesului il ocupa relatia dintre Marta si comunitate, Marta si familie, in conditiile in care forma ei destul de delicata de revolta, nesupunerea lipsita de agresivitate, si chiar „cuminte” am putea spune, genereaza mutatii majore in modul de gandire al familiei. Familia avea oricum modul ei de nesupunere fata de exterior, bine camuflata, dar Marta face ca acest lucru sa fie afisat si mai ales recunoscut. Nu atat Marta surprinde, care era manata de o dragoste incipienta, cat schimbarea parintilor: Safta si Mihu. Slavici remarca nuantele si detaliile acestor mutatii sufletesti majore pentru comunitatea unui sat traditional.

Capitolul al II‑lea: „Mara”, „Maturizarea, iubirea asumata, varsta lui trebuie” se axeaza pe analiza literara a evolutiei sentimentelor, trairilor, si convingerilor Persidei in conditiile unor schimbari majore de perspectiva: criza devenirii, discrepantele dintre „lumea mamei „ si „lumea fiicei”, confruntarea dintre „legea mamei” si „legea fiicei”, labirintul unei iubiri controlate dar extrem de naturale totodata, etc. Recuperarea lumii Persidei nu a constituit doar o observatie de tip constatator, ea a servit situarii acestui personaj, extrem de deschis interpretarilor, intr‑o pozitie forte in cadrul unei analize diacronice.

Capitolul al III‑lea: „Moara cu noroc”, „Esuarea, abandonul, iubirea ucigasa” surprinde impactul noului, prin nou intelegandu‑se si „raul”, asupra unei familii aparent fericite. Raul, dificilul, tentatia, toate acestea scot la iveala o realitate ascunsa dupa „linistea colibei”. In interiorul acestei lumi egale adevaratii monstri sunt altii decat Lica. Acesta este doar elementul catalizator, oglinda care te obliga sa vezi si tu realitatea. Ana si batrana sunt doua exponente ale aceleiasi pozitii, dar la varste si experiente diferite. Batrana accepta „viata” cu toate ale ei, din intelepciune, din asumarea aproape fara de sine a unui dat, a unei reguli careia nu i se mai opune, dar Ana accepta dintr‑o fidelitate care i‑a anihilat instinctul de supravietuire si mai ales pe cel al datoriei fata de copiii ei. Ana moare intelegand si abandonandu‑si datoria, in timp ce batrana isi face datoria. Discrepanta raportului de forte dintre Lica si Ghita naste la randu‑i alte glisari pe taramul psihologiei.

Capitolul al IV‑lea: „Padureanca”, „Deruta, neputinta” surprinde o a patra varsta, aceea a unei nesigurante decizionale transformate, printr‑o optiune neexplicata nimanui, in hotarare. Simina merge pana la capat cu Iorgovan, desi nu are nici un motiv in esenta. Treptat se transforma intr‑o mama pentru el, mai mult sau mai putin, ducandu‑si acest rol pana la capat. Aceasta ipostaza materna este ultima si cea mai cuprinzatoare, dar nu este cea obisnuita. Simina nu ii este mama lui Iorgovan, ea preia doar un post vacant. De aici cele trei varste ale iubirii si ale femininului totodata: inocenta capabila de mutatii, maturizarea si controlul in limitele firescului, fara sa ucida inefabilul, varsta optiunilor eronate cu consecinte dincolo de cel care opteaza si varsta tanara a unei maturitati de tip „rol”.

Partea a II‑a, Varstele intunericului cuprinde un excurs prin lumea personajelor lui Ion Agarbiceanu, de data aceasta pornindu‑se in esenta de la personajele masculine a caror stricta devenire insa este legata nu numai cu necesitate ci „sine qua non” de personajele feminine corespunzatoare.

 Capitolul al V‑lea, „Popa Man”, „Intunericul fiintei fara Dumnezeu” propune o alta perspectiva asupra liberului arbitru si asupra incercarilor de a determina si a controla devenirea omului. Emanuel Manovici este intr‑o permanenta degringolada interioara, intr‑o fuga – minciuna si intr‑o lipsa de repere care‑l arunca intr‑un haos similar cu Iadul. Deciziile lui, comporta­mentul, modul de gandire, toate acestea il situeaza in ciuda tuturor aparentelor intr‑o postura de victima care cade prada nu propriilor decizii, ci propriilor neputinte. Se pierde in Iadul celor fara Dumnezeu pentru pacatul de a nu vedea, nu drumul, ci drumul drept.

 Capitolul al VI‑lea, „Pascalierul”, „Minciuna cat un pietroi de moara” este o alta fata mai diminuata a demonicului. Este o forma de „Ianus bifrons”, in care ambele chipuri sunt relativ vinovate si relativ exonerate de vina. Plesa Constantin cauta si gaseste o bresa care sa‑i serveasca interesele si care sa‑l absolve si de vina. Drumul lui intre credinta si tradare este elementul interesant al textului, care lasa loc de interpretari si justificari atat intr‑o directie cat si in alta. Ca si popa Man traieste intr‑o minciuna prospera, si totusi minciuna aceasta duce in final la adevarata credinta. Sa fie asadar si drumul gresit un drum necesar? Acesta este demersul capitolului acestuia.

 Capitolul al VII‑lea, „Jandarmul”, „Drumul intors” propune o recuperare a umanului in persoana Veronicai, victima a fortei de seductie a lui Dumitru Bogdan, la randu‑i victima a propriei depersonalizari si a propriei deposedari de vointa si lumina. In cautarea drumului spre centru acesta se rataceste, antrenand la randu‑i, fara sa vrea si destinul altora. Dornica de iubire Veronica ii cade rapid in mreje, dupa cum dornica de glorie ii va cadea Catarina, e drept cu ajutorul lui Gligor, cel iubitor de averea altuia. Intoarcerea la vatra este o coborare definitiva in Infern, un ultim drum, care, departe de a fi un drum al recuperarii, este de fapt un drum” intors”. Singura care poate iesi din prapastie, care depasindu‑si limitele vrea sa traiasca va fi Veronica. Demersul acestui capitol este acela de a urmari toate caderile si indoielile Veronicai, singura impotriva tuturor si, mai ales,vaduva, banuita de crima si „lapidata” de toti.

 Capitolul al VIII‑lea, „Strigoiul”, „Blestemul supunerii” este ultimul capitol al lucrarii si analizeaza suita de schimbari prin care trec personajele acestui roman al lui Agarbiceanu in drumul lor spre implinirea propriului destin in conditiile in care ideea de individualitate, de independenta decizionala, de drept la propria optiune insemnau o adevarata revolta. De asemenea acest capitol pune intr‑o pozitie privilegiata acest ultim personaj, aproape absent, Moise Marginean, incercand sa analizeze impactul fricii asupra omului inchis intr‑o lume ermetica, lumea satului. Frica genereaza „monstri” care‑si iau tributul, iar Agarbiceanu este un analist de adancime nu de suprafata. Povestea in sine nu ar fi la fel de interesanta fara aceste calatorii in abisul uman pe care autorul le realizeaza cu o usurinta uluitoare. Toate aceste patru capitole care fac referire la lumea personajelor lui Agarbiceanu din patru texte fundamentale, dar nu singurele,toate acestea sunt studiate in ordinea impactului „demonicului”asupra eroilor sai: Popa Man este cel asa‑zis liber in cercul stramt al propriei vinovatii acceptate dar nu asumate, Plesa Constantin este cel atins de aripa demonului dar incearca sa se elibereze macar catre sfarsitul vietii, Dumitru Bogdan este coplesit de”intuneric” si abandoneaza. Cel din urma insa, Moise Marginean, este cel care isi duce la indeplinire planul bazandu‑se pe obisnuintele, neputintele si frica celorlalti. Este singurul pentru care „intunericul” nu exista ca blestem ci este chiar propria sa conditie. Ca si „Varstele erosului” si „Varstele intunericului” creeaza o ierarhie aplicabila dimensiunii umane, ierarhie care, inainte de a califica, recunoaste si instituie.

Cuprinsul cărţii Proza lui Ioan Slavici si Ion Agarbiceanu

Argument  /7

PARTEA I

VARSTELE EROSULUI/13

Capitolul I 

Inocenta aparent supusa, iubirea candida, transfiguratoare/15

Concluzii /25

Capitolul II

Maturizarea – iubirea asumata, varsta lui „trebuie”/28

Concluzii /47

Capitolul III

Eŗuarea, abandonul, iubirea ucigaŗa/49

Concluzii/71

Capitolul IV

Deruta, neputinta/84

Concluzii/98

PARTEA a II‑a

VARSTELE INTUNERICULUI/111

 Capitolul V /113

„Popa Man” sau intunericul fiintei fara Dumnezeu /113

Concluzii/143

Capitolul VI

Pascalierul sau minciuna cat un pietroi de moara/147

Capitolul VII

Jandarmul sau „drumul intors”/165

Concluzii/198

Capitolul VIII

Strigoiul sau „blestemul supunerii” /201

Concluzii/231

 Capitolul IX

Personajul feminine/247

 Concluzii generale/290

 Bibliografie/293

Despre autor

Minodora Bucur